Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a insinuat, după ce a pierdut alegerile pentru un post de prim-vicepreședinte în PNL, în fața lui Rareș Bogdan, că alegerile au fost fraudate: „Aproximativ 1.200 de votanți să furnizeze fix 1.842 de voturi”.

„Astăzi, în a doua zi de Congres al PNL am fost martorul unei minuni. Nu, nu este vorba despre biblica înmulțire a pâinilor și peștilor, dar seamănă.

Am văzut minunea ca aproximativ 1.200 de votanți să furnizeze fix 1.842 de voturi. Evident, faptul că un candidat la funcția de vicepreședinte a făcut parte și din echipa de numărare a voturilor este tot o minune. Cum zicea Iosif Vissarionovici, nu contează cine votează, contează cine numără voturile. Dictatorul a murit în 1953, dictonul a rămas, că de-aia e dicton. Dar să trecem, că toate trec în viață. Importante nu sunt funcțiile pe care le deții, important este cum le folosești pentru a lăsa ceva bun în urma ta”, a scris duminică seara pe Facebook Adrian Veștea.

Acesta a anunțat că rezultatele votului pentru funcția de prim-vicepreședinte al PNL pentru Comunicare şi Relaţii Internaţionale au fost: Rareș Bogdan 1.107 voturi, Adrian Veștea 690 de voturi, 45 de voturi anulate. (sursa)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.