Claudia Ardelean, o tanara de 27 de ani din Cluj, membra PNL, fosta miss si proprietara unei firme de hostess, va face parte din Consiliul de Administratie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Cluj, anunta Stiri de Cluj.
Claudia Ardelean a facut anuntul pe Instagram.
“Azi, 08.02.2021 am semnat contractul de mandat in baza caruia imi voi exercita functia publica de reprezentant al Consiliului Judetean Cluj in Consiliul de Administratie al unui spital public din Municipiul Cluj-Napoca! Multumesc pentru incredere si sustinere Partidului National Liberal Cluj!”, a scris pe Instagram Claudia Ardelean.
Ardelean a absolvit Facultatea de Drept si Facultatea de Studii Europene din cadrul Universitatii Babes-Bolyai si s-a imprietenit cu politica din 2014, de cand este membra TNL-PNL si in 2020 a candidat pentru un loc in Consiliul Local Cluj-Napoca. (sursa)