Este foarte greu să faci reforma în sectorul public în condițiile în care acesta știe foarte bine să folosească legislația, consideră ministrul Finanțelor, Florin Cîțu.
“In perioada de criza am sustinut decizia de a nu lua masuri pentru sectorul bugetar pentru ca administratia publica era cea cu care administram situatia. Reforma in sectorul public continua. La Ministerul Finantelor Publice am inceput o reorganizare care inseamna si reduceri de posturi de conducere, dar este complicat in conditiile in care, si aici am o critica pentru sectorul bugetar, stiu foarte bine sa foloseasca legislatia pentru a se acoperi.
Este foarte greu sa faci reforma in sectorul public astazi. De fiecare data cand cineva nu isi face treaba in sectorul bugetar si incerci sa ii dai o sanctiune intra in concediu medical automat. Si nu poti sa faci nimic. In sectorul privat nu se intampla asa ceva”, a declarat, luni seara, Florin Citu, la Romania TV.