La ieșirea de la urne, senatorul bihorean Florian Bodog a scris despre motivele care l-au determinat să voteze și despre obligația politicienilor aleși de a face tot ce pot, în funcțiile pe care le ocupă vremelnic, pentru a aduce românilor mai multă unitate, speranță și fericire!

”Astăzi am votat respectând măsurile de siguranță și vă rog și pe dumneavoastră să faceți la fel.

Acum 12 ani, când candidam prima dată pentru a reprezenta Bihorul în Parlamentul României, veneam în fața dumneavoastră și vă spuneam – și țin bine minte – că am găsit multă inspirație în cuvintele Declarației de Independență a Statelor Unite, din 1776, în care se vorbește despre dreptul inalienabil al oamenilor de a-și căuta fericirea.

Cred și acum, la fel de tare ca și atunci, că fericirea nu este un bun rezervat celor puțini, ci un drept al celor mulți, al fiecăruia dintre noi, un drept pe care aleșii noștri, oamenii politici, trebuie să îl întărească prin tot ce ce fac în funcțiile pe care le ocupă vremelnic. Asta am căutat și asta caut să fac în parlament și în viața socială și mai departe.

Chiar dacă vremurile sunt grele, chiar dacă timpurile sunt în schimbare, dreptul la fericire, al fiecăruia și al întregii noastre nații, trebuie să ne fie cea mai importantă prioritate.

Dacă unii vă propun cinism și conflict permanent, eu vă propun cu toată încrederea să ne unim și să ne găsim împreună, fiecare la locul său, modul de a fi fericiți. Politica făcută cu orice alt obiectiv este stearpă, este viciată, este lipsită de sens și de satisfacții. Măririle deșarte sunt doar atât, deșertăciune și iluzie dacă prin ceea ce facem nu putem aduce un dram de bine, de fericire, semenilor noștri, concetățenilor noștri.

Vă chem așadar cu speranță și în numele speranței să vă mobilizați, să mergeți în siguranță la vot și să vă luați nu doar viața înapoi, ci dreptul la fericire înapoi! Aveți și avem motive de a spera la fericire în România.

Copii mei și copii dumneavoastră, părinții mei și părinții dumneavoastră, dar și noi înșine, dumneavoastră și cu mine, aveți și avem dreptul la fericire aici și avem obligația, mai ales cei aleși, cei votați, să facem să facem totul pentru ca fiecare român să fie mai fericit și mai plin de speranță. Vă mulțumesc!” (sursa)

Articolul precedentUnde votezi la alegerile parlamentare? Află aici care e secţia de vot din localitatea ta
Articolul următorFostul președinte al Curții Constituționale a EXPLICAT ce urmează după vot: când vom avea Guvern