Conform unui raport publicat recent de Forumul Economic Mondial, piața muncii va trece, în următorii ani, prin schimbări fundamentale.

Bazat pe informații și estimări obținute de la sute de companii, raportul susține că mediul de afaceri se așteaptă ca până în 2027 peste 14 milioane de locuri de muncă să dispară definitiv la nivel global, atingând, peste jumătate de deceniu, un total de 26 de milioane de șomeri! În contextul dezvoltării sistemelor de inteligență artificială, acestea vor pune multe slujbe în pericol pe măsură ce tot mai multe operațiuni vor fi automatizate. Același raport însă, prevede o creștere de cel puțin 30% a locurilor de muncă din domeniile direct legate de aceste transformări, sau din domenii conexe.

Din acest motiv, ca membru al Parlamentului României solicit în mod urgent mobilizarea totală și imediată a tuturor celor implicați sau afectați: Parlament, Guvern, patronate, sindicate, universități și crearea urgentă a unui grup de lucru care să realizeze o strategie pentru combaterea acestui pericol și transformarea lui în șanse reale pentru angajații români.

Avem nu doar nevoia, avem obligația de a acționa rapid, de acționa acum, astfel încât, conștienți de schimbările care ne așteaptă, să anticipăm transformările din economie, nevoile de formare, recalificare și să facem din România un lider regional și poate chiar european în domeniile noilor tehnologii și al surselor de energie mai curate.

Declarație politică, 17.05.2023, Senatul României (sursa)

Articolul precedentViața bate filmul. Cum a fost răpit un ‘milionar’ în criptomonede la Mamaia
Articolul următorŢara care a început să ia măsuri pentru a-şi proteja lucrătorii de pericolul de a fi înlocuiţi de AI