În contextul opoziției nedrepte a Austriei în ceea ce privește aderarea țării noastre la spațiul Schengen, în decembrie anul trecut, președintele PSD, Marcel Ciolacu adresa un îndemn autorităților statului român de a folosi dreptul de veto al țării noastre la nivelul Uniunii Europene: ”Până la urmă, demersul va trebui să fie unul diplomatic. Dar, până atunci, în forurile europene, România are obligaţia, în acest moment, să dea drept de veto de fiecare dată când există un interes al statului austriac”.
Trebuie să recunosc că alături de dumneavoastră am fost neplăcut surprins să aflu, că fostul ministru de externe al României, Bogdan Aurescu – fără nicio consultare, fără să fi primit vreun mandat explicit și încălcând propriile sale angajamente anterioare, dar probabil cu acceptul președintelui Iohannis – a anunțat că România se alătură altor nouă state (Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Luxemburg, Slovenia, Spania și Olanda) care cer eliminarea dreptului de veto al statelor membre în două domenii esențiale precum politica externă și securitatea.
România a avut inițial o poziție de susținere a unanimității, pentru că întotdeauna am considerat că statele mici ar trebui să aibă această pârghie la îndemână dacă există o situație în care interesele lor cer să poată bloca o anumită decizie. Totodată, spre deosebire de alte țări, diplomația românească a acționat întotdeauna într-un spirit european și a încercat să găsească formulele de consens, fără a se opune prin veto, cum au făcut de exemplu austriecii în relația cu noi.
Mass media a notat că dincolo de schimbarea poziției Guvernului României la 180 de grade, renunțarea la a mai avea vreun cuvânt de spus în Uniunea Europeană este o trecere jenantă de la poziția în genunchi, la poziție târâș. Stau și eu să mă întreb: oare care sunt motivele care stau în spatele unei decizii atât de surprizăntoare, dar și controversate? Oare ce câștigă România de pe urma acestei schimbări bruște de atitudine și care ar fi avantajele pentru români?
Practic, solicitarea MAE echivalează că o renunțare la o parte a suvernatității României și vă spun sincer că scrisoarea celor 10 miniștri de externe ai UE – publicată într-un ziar european – nu m-a convins deloc! Din contră, ea conține foarte multe elemente ce necesită o discuție serioasă și aplicată, dezbatere care a lipsit însă totalmente. Bogdan Aurescu, cu de la sine putere, a luat o decizie care trebuia discutată în Guvern, Parlament, CSAT, etc.. Este extrem de îngrijorător că o decizie atât de importantă a fost luată atât de netransparent și aproape în secret. Nu cred că aceasta trebuie să fie calea de urmat! Dacă MAE va continua pe această linie, ne putem trezi că un viitor ministru decide să renunțe la dreptul de veto și în alte domenii vitale, iar noi aleșii românilor nici măcar să nu știm și să fim puși în fața faptului împlinit.
În declarația mea de săptămâna trecută arătam că România trebuie să aibă un rol mult mai activ la nivelul deciziilor luate de către Uniunea Europeană și că misiunea acestui guvern, condus președintele PSD, este să consolideze cu adevărat poziția noastră de țară importantă la nivel regional și continental. Nu vom putea face însă acest lucru adoptând o poziție servilă sau subordonându-ne intereselor altor state. În acest context, este de neînțeles poziția adoptată de Ministerul Afacerilor Externe. Sper totuși că noul ministru – despre care știu că este o diplomată desăvârșită și care a acționat exemplar în timpul președinției române a Consiliului Uniunii Europene în 2019 – va corecta eroarea predecesorului ei! Uniunea Europeană a fost gândită și trebuie să rămână în continuare o uniune a popoarelor și a statelor naționale. Nu putem accepta ca, sub pretextul unor crize și războaie, ”tehnocrați” de la Bruxelles și patronii lor politici și economici să o transforme într-o distopie în care vocea națiunilor nu mai contează, ci doar interesele oligarhilor zilei.
Declarație politică, Senatul României, 28.06.2023
