Salariul minim european va fi introdus în România în acest an! PSD își asumă acest obiectiv politic major! – scrie senatorul bihorean Florian Bodog într-o postare pe Facebbok.

În acest sens, scrie Florian Bodog, specialiștii PSD împreună cu cei ai Ministerului Muncii lucrează deja la elaborarea unei propuneri de reglementare pentru transpunerea în legislația națională a Directivei europene privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.

Consider că trebuie definit un mecanism automat pentru majorarea anuală a salariului minim din România, într-o manieră predictibilă, care să garanteze creșterea nivelului de trai și a puterii de cumpărare pentru toți salariații din România – mai scrie Bodog.

Creșterea salariului minim la 3.700 de lei, anunțată de premierul Marcel Ciolacu pentru data de 1 iulie 2024, va ridica veniturile salariale la nivelul corespunzător pentru introducerea mecanismului de majorare automată a salariilor, conform prevederilor din Directiva europeană.

Din punctul de vedere al PSD, orice efect pozitiv din economie trebuie să se reflecte și în veniturile salariale ale cetățenilor, iar introducerea salariului minim european va constitui un beneficiu important în special pentru salariații din sectorul privat, acolo unde există cel mai mare număr de angajați încadrați la nivelul minim de salarizare. (sursa)

Articolul precedentPrognoza meteo. Lună cu inversiuni termice, furtuni electrice şi soare dogoritor… Cum va fi vremea de 1 Mai şi de Paşti, la munte şi la mare
Articolul următorDouăsprezece universităţi din întreaga ţară au pus bazele Şcolii Naţionale pentru Energie Nucleară, care va forma specialişti în sectorul nuclear şi în domeniile conexe