”Două miliarde din PNRR s-au dus înainte să ajungă”, scrie senatorul bihorean Florian Bodog.

”Pe măsură ce aflăm detalii din PNRR-ul Guvernului PNL+USR, imaginea devine tot mai sumbră, iar minciunile lui Cîțu, Barna și Ghinea tot mai monstruoase.

Nu a fost destul că i-au vândut pe pensionari pentru un împrumut pe care UE însăși le-a recomandat să nu îl ia! Un împrumut pe 30 de ani la o dobândă necunoscută!

Nu e destul că, în vreme ce alte state încep deja să primească bani, PNL+USR, trimițând “planul” printre ultimii și plin de greșeli, au și cerut extinderea evaluării maculaturii lor până în toamnă.

Nu va fi destul, aflăm din observațiile UE – pentru că ministrul responsabil NU a citit tot documentul (!) – că și-au pus ”training” la 133.000 de euro pe persoană! Oameni buni, orice are o limită, dar ei o depășesc în fiecare zi!

Ei bine, acum aflăm că 2 miliarde din bani se vor scurge către consultanții străini, care vor primi și 1.350 de euro PE ZI! Așadar, guvernul PNL+USR împrumută bani care se vor duce înapoi, în străinătate, înainte de a ajunge în țară, iar noi toți vom plăti pentru ei vreme de 30 de ani.

Iar acestea sunt doar miliardele împrumutate prin PNRR. Celelalte miliarde de euro, peste 20, împrumutate de Cîțu de un an și jumătate, se adaugă la toate astea!

Știți ce e PNRR? O șansă ratată pentru România, datorită ticăloșilor ce o conduc acum și o vacă de muls pentru susținătorii și clientela actualei guvernări. Nimic pentru români!” (sursa)

Articolul precedentCredeți că cineva vrea să iasă din câmpul muncii cu picioarele înainte? Ghinea: ASTA este prezumpția pe care mergem!!
Articolul următorGuvernul cere în PNRR 128 de milioane de euro prin două prezentări de 6 și 3 pagini. Reacția ministrului Ghinea în fața documentelor: Comisia Europeană este foarte chichiricioasă