Deputatul USR-PLUS de Buzău, Emanuel Ungureanu, îl acuză pe europarlamentarul Rareş Bogdan că „a mâncat bani frumoşi de la multe instituţii de stat”. Deputatul susţine că motivul pentru care Rareş Bogdan critică USR-PLUS este că au închis „robinetul cu bani” şi concediază managerii „care îi umpleau de lovele”.

”Oriunde şi-au putut planta oameni în consiliile de administraţie, peneliştii au furat de au rupt.

Rareş Bogdan a fost acţionar până mai ieri la firma Trendcommunication prin care a deţinut şi un ziar din Cluj-Napoca, prin această firmă Rareş Bogdan a mâncat bani frumoşi de la mai multe instituţii de stat printre care şi de la Spitalul Judeţean Cluj. Dovada o aveţi în documentul ataşat. Este un răspuns primit la o interpelare din luna mai a anului trecut, răspuns semnat de omul protejat de PNL Cluj-Napoca, fostul manager al Spitalului Judeţean Cluj, Petrică Şuşca.

De aceea atacă Rareş Bogdan pe unde poate conducerea USR şi miniştrii USR-PLUS din actualul guvern, pentru că le-am închis robinetul cu bani şi le dăm afară managerii de spitale care îi umpleau de lovele. Până vor reface alianţa lor dragă cu PSD, peneliştii vor avea viaţă grea cu noi. Nu îi mai lăsăm la furat, aşa cum am promis. Asta este viaţa. Gata cu hoţiile!

Pentru cei care doresc să revadă de unde s-a îmbogăţit Rareş Bogdan le recomand să vadă această emisiune. Sau să citească acest articol. Recomand în prealabil să consumaţi şi ceva pentru senzaţie de vomă…”, a scris Ungureanu pe pagina sa de Facebook, duminică. 

Citeste mai mult: adev.ro/qp8vzn

Articolul precedentSURSE – Negocieri în coaliția de guvernare: PNL, USR PLUS și UDMR își împart IAR funcțiile
Articolul următorRareș Bogdan, „mufat” ani în șir la contracte cu bani publici, prin firmele sale