Fost ministru al Sănătății, senatorul bihorean Florian Bodog, trage un semnal de alarmă cu privire la lipsa de responsabilitate a guvernului Orban, care lasă MILIOANE de români fără medicamente și îi condamnă, practic, la moarte! Iată ce a scris Florian Bodog:

”Peste 2 milioane de pacienți cu diabet din România nu mai găsesc în farmacii Metformin, un medicament esențial în tratamentul acestei boli. Este un nou exemplu al ticăloșiei guvernanților peneliști!

Farmaciile nu mai pot onora rețetele pentru că nici medicamentul generic, nici alte mărci înregistrate nu mai sunt pe stoc. Milioane de familii au ajuns să cumpere medicamente de pe piața neagră chiar și la preț de 10 ori mai mare.

Situația bolnavilor a ajuns disperată, iar Guvernul PNL, plin de hoți și de incompetenți, nu are nicio soluție pentru ei. Eventual, va rezolva problema așa cum a “rezolvat” și Euthyrox-ul pentru cei 500.000 de bolnavi de tiroidă. Adică, doar din pix și din gură!

Îi aduc aminte sinistrului Nelu Tătaru de declarația sa din 19 Martie. În calitate de secretar de stat în Ministerul Sănătății a asigurat bolnavii că medicamentul Euthyrox va fi în farmacii: “Am luat legătura cu producătorii şi în perioada imediat următoare vom mări această cantitate care va trebui pusă pe piaţă”.

https://www.libertatea.ro/…/vesti-bune-pentru-bolnavii…

Ei bine, de atunci au trecut aproape șapte luni, iar realitatea contrazice declarațiile ministrului! Accesul celor suferinzi cu tiroida la acest medicament este în continuare blocat din cauza incompetenței Guvernului PNL!

Iată, acum, după Euthyrox și Metformin-ul ajunge pe lista medicamentelor imposibil de găsit în România!

Nici nu îndrăznesc să mă gândesc oare ce poate să mai urmeze…”

sursa

Articolul precedentBNR dezvăluie adevăratul top al investiţiilor străine în România după originea investitorului real
Articolul următorCa pe vremuri… Metode securiste de combatere a pandemiei!