Startup-urile românești și firmele mici și mijlocii vor putea obține finanțări de capital de risc prin aproximativ 20 de fonduri de investiții, care vor fi alimentate din banii europeni din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), un contract importat fiind semnat, joi, în acest sens.

Vorbim despre contractul de finanțare pentru implementarea instrumentelor financiare de investiții de capital (equity) finanțate prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență (”PNRR”), semnat joi de Guvern cu Fondul European de Investiții.
 
Potrivit unui comunicat oficial transmis StartupCafe.ro, contractul prevede înființarea Fondului de Fonduri pentru Redresare, investiție finanțată printr-o contribuție de 400 milioane euro din Componenta 9 a PNRR, intitulată ” Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare”.
 
Noul contract reprezintă o continuare a colaborării dintre Guvernul României și Fondul European de Investiții pentru susținerea investițiilor în România. Astfel, 8 fonduri de capital de risc, utilizând în special resurse din fonduri structurale, au fost înființate în ultimii ani.
 
Prin noul contract se anticipează că, în următorii 5 ani, aproximativ 20 de fonduri de investiții vor obține resurse sporite pentru a investi în firme și proiecte de infrastructură românești, inclusiv în domenii precum eficiența energetică sau energia regenerabilă.

„Ne bucură semnarea acestui nou și important contract cu Guvernul României, partenerul nostru tradițional. Prin mobilizarea de resurse private, sprijinul PNRR poate cataliza peste 600 milioae euro sub formă de investiții esențiale în economia României, sprijinind întreprinderi mici și mijlocii, companii cu capitalizare medie, proiecte de eficiență energetică și energie regenerabilă”, a afirmat Alain Godard, Chief Executive al Fondului European de Investiții.

Sprijinul guvernamental poate, de asemenea, să ducă la atragerea de investitori privați în acest gen de investiții, sporind astfel capacitatea pieței și creând noi echipe specializate de management.

Se vor putea finanța, între altele, fonduri de venture capital, private equity, mezzanine, transfer de tehnologie sau specializate în infrastructură.

Fondurile de investiții se vor putea înscrie, din 2022, la finanțări

În următoarele luni, MIPE și FEI vor lansa apelul pentru expresii de interes pentru selectarea echipelor de management (intermediari financiari) și a fondurilor de investiții care vor primi alocări din Fondul de fonduri de capital de risc pentru Redresare.
 
Finanțările vor putea fi obținute de companiile românești numai de la intermediarii financiari, pe măsura selectării acestora, cu respectarea criteriilor de eligibilitate și a cadrului de ajutoare de stat, care vor fi specificate în apelul de selecție.
 
Structura fondului va permite mobilizarea de fonduri private. Orice venituri ale fondului sau ale instrumentelor financiare, inclusiv din rambursări, precum și profiturile obținute prin utilizarea fondurilor Mecanismului de redresare și reziliență, din care se scad remunerația administratorului fondului și a intermediarilor financiari, se vor utiliza pentru aceleași obiective de politică, inclusiv după 2026. În prima fază, numărul-țintă de beneficiari este de 100.

Elementele principale ale contractului sunt:

  •     Stabilirea alocării din PNRR pentru crearea Fondului de fonduri de Equity pentru Reziliență în cadrul FEI și a modului de vărsare a contribuției;
  •     Strategia de investiții și de aplicare a principiului ”Do No Significant Harm” („a nu prejudicia în mod semnificativ mediul”), pe durata PNRR și după 2026 (pentru utilizarea resurselor rambursate conform Reg. RRF);
  •     Delegarea FEI pentru a selecta si contracta intermediari financiari prin apel deschis de propuneri, care va fi aprobat ulterior de Comitetul de Investiții;
  •     Atribuțiile FEI cu privire la implementare, monitorizare, raportare, administrarea conturilor bancare și depozitelor;
  •     Politica de risc și de cea de trezorerie;
  •     Atribuțiile și regulile de funcționare ale Comitetului de Investiții ca organism de coordonare desemnat de Guvern;
  •     Costurile și comisioanele de management plătibile către FEI;
  •     Utilizarea resurselor rambursate.

Câți bani vor primi startup-urile românești

Componenta 9 a PNRR, denumită ”Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare”, include o serie de reforme și investiții menite să consolideze mediul de afaceri din România, între care și ”Investiția 2 – Instrumente financiare pentru sectorul privat”. Investiția 2 include mai multe subcomponente sub formă de instrumente financiare, în valoare totală de 1,25 miliarde euro, inclusiv crearea Fondului de fonduri de capital de risc pentru Redresare, cu o alocare de 400 milioane euro.

Cu finanțarea PNRR de 400 de milioane de euro plus contribuții de la investitori privați, cele 20 de fonduri de investiții vor acorda runde de investiții unui număr de 100 de startup-uri românești și alte firme:

  • 50.000-200.000 euro pentru start-up-uri,
  • 200.000 – 3.000.000 euro pentru companii în stagii incipiente de creștere,
  • 3.000.000 – 5.000.000 pentru firme în etape avansate de creștere,
  • peste 5.000.000 pentru midcaps (companii cu până la 3.000 de angajați fiecare),
  • 5.000.000 – 20.000.000 pentru proiecte de tip energie regenerabilă sau biomasă.

Finanțările vor fi de două tipuri:

  • capital de risc (equity). Fondul de investiții reține părți sociale din firma finanțată, poate prelua un anumit control de gestiune a firmei și poate primi din profitul firmei.
  • cvasicapital (quasi-equity). Se situează între capitalul propriu și datorie, având un risc mai mare decât datoriile nesubordonate și un risc mai mic decât capitalul comun. Cvasicapitalul poate fi un împrumut negarantat. Uneori, cvasicapitalul poate fi convertit în părți sociale în firma finanțată, pe care le reține fondul de investiții. (startupcafe.ro)
Articolul precedentDe Revelion, ”săracii” au plecat în Dubai, Zanzibar sau Maldive, iar bogații la Poiana Brașov…
Articolul următorSondaj politic de ultimă oră! PSD conduce detaşat în intenţia de vot