Statele Unite sunt decise să oprească toate comenzile pentru sisteme și rachete antiaeriene Patriot – inclusiv cele comandate deja de România – până când Ucraina va avea suficiente mijloace antiaeriene pentru a se putea apăra de atacurile aeriene ale Rusiei, informează Financial Times.

Un anunț oficial va fi făcut joi, au declarat pentru FT „trei persoane” din anturajul administrației Biden, care „dețin informații despre această decizie”.

Decizia Washingtonului vine chiar în ziua în care în România, în ședința CSAT s-a decis trimiterea unui sistem Patriot Ucrainei.

„Această donare se face cu condiția continuării negocierilor țării noastre cu Aliații, în special cu partenerul strategic american, în vederea obținerii unui sistem similar sau echivalent, care să răspundă nevoii de asigurare a protecției spațiului aerian național”, conform unui comunicat publicat joi după ședința CSAT.

Săptămâna trecută, Joe Biden, aflat în Italia la un summit G7, s-a angajat ca SUA și aliații săi vor livra noi sisteme antiaeriene Kievului, inclusiv baterii Patriot.

Cu aceeași ocazie, SUA au decis livrarea unui sistem Patriot Ucrainei – al doilea furnizat de către Statele Unite și al cincilea aflat în dotarea Kievului (alte două sisteme au fost livrate de Germania și unul de Olanda).

Biden a spus că „cinci țări” au acceptat să livreze sisteme antiaeriene Ucrainei – care face cu greu face față în prezent atacurilor cu rachete și drone pe care Rusia le lansează constant asupra sistemului energetic ucrainean.

Celelalte țări, care au comandat deja sisteme Patriot, „vor trebui să aștepte pentru că tot ce avem va fi trimis Ucrainei până când aceasta va avea tot ce e necesar”, conform FT.

România este, alături de Polonia și Germania, una dintre țările europene care au în prezent comenzi pentru sisteme Patriot și care va fi direct afectată de decizia administrației Biden.

Spania, de asemenea, are comenzi pentru un număr neprecizat de lansatoare Patriot. (sursa)

Articolul precedentCu un câștig salarial mediu net de 4.036 de lei, județul Bihor se clasează pe locul 26 la nivel național și pe locul 8 la nivel de Transilvania – Banat
Articolul următorAvertismentul meteorologilor privind temperaturile din România. Prognoza pe următoarele săptămâni