Cu doar câteva zile înainte de introducerea unor noi măsuri de restricție din partea Guvernului Orban, peneliștii orădeni au chefuit sâmbătă, 3 Octombrie, la clubul de fițe “Out by Intense”, patronat de controversatul afacerist Mircea Indrieș.
În total dispreț față de recomandările autorităților și manifestând o atitudine sfidătoare față de alegătorii care tocmai au pus ștampila pe ei, la petrecere peneliștii nu au purtat mască de protecție, nu au păstrat distanța fizică și au depășit și numărul maxim de persoane permis de lege. Nimeni nu a fost însă amendat pentru că Poliția a patrulat în alte zone ale orașului, nedorind să deranjeze cheful noilor stăpâni ai orașului…
Evenimentul a fost organizat în Cetatea Oradea (administrată de Primărie) de către clubul “Intense”. Totul însă s-a întâmplat în cea mai mare discreție pentru că pe lista de invitați s-a regăsit “lumea bună” din PNL, Primăria Oradea și Prefectura Bihor, dar și acoliții acestora. Gazdă le-a fost însuși președintele organizației municipale a PNL, Florin Birta, proaspătul urmaș al lui Ilie Bolojan în fruntea Primăriei Oradea.
Conform unor martori oculari, au fost prezenți mai mult de 100 de persoane, numărul maxim prevăzut de lege. Numărul exact al participanților la petrecerea de sâmbătă rămâne însă un secret bine păzit de peneliști. Tăcere totală! De parcă le-ar fi fost rușine de propria lor aroganță.
Aceleași surse prezente la petrecere ne-au relatat că a fost un chef reușit, peneliștii au petrecut în stil mare pe muzicăelectronică, fiind consumate cocktail-uri fine și băuturi scumpe. Fiind chef privat, toată consumația petrecăreților a fost suportată din pușculița partidului.
Party-ul PNL de la Oradea a fost organizat în ciuda faptului că în urmă cu doar câteva zile, pe 30 Septembrie, șeful PNL, Ludovic Orban le recomanda “tuturor celor care au participat la astfel de petreceri, indiferent din ce formaţiune politică sunt, să se considere ca şi cum ar fi posibil infectaţi”.
Vorbele sale au rămas, iată, fără ecou la peneliștii orădeni care au sărbătorit ca în vremurile bune, ignorând total pericolul COVID-19. Asta în condițiile în care numărul infectărilor cu noul coronavorus a ajuns să fie scăpat de sub control de către Guvernul PNL și de reprezentanții săi din Bihor.
Așadar, toți participanții la cheful penelist de sâmbătă seara de la clubul “Intense” ar trebui să se considere infectați, inclusiv conducerea PNL, dar și noua conducere a Primăriei. Indicat ar fi să rămână și două săptămâni în izolare, pentru a dovedi astfel că respectă legea. În caz contrar, ei ar putea fi încadrați de procurori la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.
PS
Nu căutați această știre în presa bihoreană aservită PNL. “Deontologii” de la eBihoreanul au plecat în weekend din oraș la teambuilding (la o pensiune a unui lider penelist din Șuncuiuș), iar fanii PNL de la Bihon s-au ocupat de alte partide…
Sursa foto: Facebook