Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat, marţi, a cincea rundă de sancţiuni impuse Rusiei ca urmare a invaziei în Ucraina, conform unui comunicat oficial publicat de Comisia Europeană. Sancţiunile vizează interdicţia importurilor de cărbune rusesc, interdicţia totală a tranzacţiilor a patru bănci ruseşti importante, interzicerea accesului navelor ruseşti şi navelor operate de ruşi în porturile UE, cu excepţia produselor alimentare, agricole, de ajutor umanitar sau energetice, interdicţii de import pentru lemn, ciment, fructe de mare şi băuturi alcoolice, precum şi interdicţii de export pentru semiconductori de înaltă tehnologie.
”Al cincilea pachet de sancţiuni conţine şase piloni. În primul rând, vom impune o interdicţie a importurilor de cărbune din Rusia, în valoare de 4 miliarde de euro pe an, reducând, astfel, o altă sursă importantă de venituri pentru Rusia”, a afirmat von der Leyen.
”În al doilea rând: interdicţia totală a tranzacţiilor asupra a patru bănci ruseşti cheie, printre care VTB, a doua cea mai mare bancă rusă. Aceste patru bănci, al căror contact cu pieţele este în totalitate anulat,, reprezintă 23% din cota de piaţă în sectorul bancar rus. Acest lucru va slăbi şi mai mult sistemul financiar al Rusiei”, a mai spus ea.
”În al treilea rând: interzicerea accesului navelor ruseşti şi navelor operate de ruşi în porturile UE. Anumite scutiri vor acoperi elementele esenţiale, cum ar fi produsele agricole şi alimentare, ajutorul umanitar, precum şi energia. În plus, vom propune interzicerea operatorilor de transport rutier din Rusia şi Belarus. Această interdicţie va limita drastic opţiunile pentru industria rusă de a obţine bunuri-cheie”, a subliniat şefa executivului UE.
”În al patrulea rând: interdicţii suplimentare de export, în valoare de 10 miliarde de euro, în zonele în care Rusia este vulnerabilă. Acestea includ, de exemplu, computere cuantice şi semiconductori de înaltă tehnologie (…). Vom continua, astfel, să distrugem baza tehnologică şi capacitatea industrială a Rusie”, a continuat ea.
”În al cincilea rând: noi interdicţii specifice de import, în valoare de 5,5 miliarde de euro, pentru a reduce fluxul monetar al Rusiei şi al oligarhilor săi, pentru produse de la lemn la ciment, de la fructe de mare la băuturi alcoolice. În acest mod încheiem subterfugiile dintre Rusia şi Belarus”, a mai menţionat înaltul oficial al UE.
”În al şaselea rând: Luăm o serie de măsuri direcţionate, cum ar fi interzicerea generală a UE privind participarea companiilor ruse la achiziţiile publice din statele membre sau excluderea oricărui sprijin financiar, fie el european sau naţional, pentru organismele publice ruse. Pentru că banii din impozitele europene nu ar trebui să meargă în Rusia sub nicio formă”, potrvit von der Leyen.
”În cele din urmă, propunem, liste suplimentare de persoane, pe care Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell, le va explica”, a argumentat von der Leyen.
”Lucrăm la sancţiuni suplimentare, inclusiv cu privire la importurile de petrol, şi reflectăm asupra unor idei prezentate de statele membre, cum ar fi taxele sau canalele de plată specifice, cum ar fi un cont escrow”, a conchis preşedinta Comisiei.
Von der Leyen i-a transmis, luni, preşedintelui Zelenski condoleanţe şi l-a asigurat de sprijinul deplin al Comisiei Europene în aceste ”vremuri groaznice”.
”UE a înfiinţat o echipă comună de anchetă cu Ucraina pentru a colecta dovezi şi a investiga crimele de război şi crimele împotriva umanităţii din Ucraina”, a mai subliniat ea. (sursa)