Guvernul Germaniei refuză să fie de acord cu planurile Uniunii Europene de a interzice efectiv vânzarea de mașini noi cu motoare cu combustie începând din 2035, transmite ministrului de finanțe Christian Lindner, conform Euronews.

În încercarea sa de a reduce emisiile care încălzesc planeta cu 55% până în 2030, față de nivelurile din 1990, Comisia Europeană a propus o reducere de 100% a emisiilor de CO2 provenite de la mașinile noi până în 2035. 

Parlamentarii din Parlamentul European au sprijinit propunerile în această lună, înainte de negocierile cu țările UE privind legea finală.

În cadrul unui eveniment găzduit de asociația industrială germană BDI, Lindner a declarat că vor exista în continuare oportunități pentru motoarele cu combustie. 

Dar Lindner, membru al Partidului Liberal Democrat, pro-business, care împarte puterea cu social-democrații și Verzii, a declarat că Germania va fi în continuare o piață de top pentru vehiculele electrice.

Firme precum Volkswagen au anunțat deja că intenționează să nu mai vândă mașini cu motoare cu combustie în Europa până în 2035, însă unele grupuri industriale au avertizat împotriva interzicerii unei tehnologii specifice și au afirmat că obiectivele mai ambițioase pot fi atinse doar dacă factorii de decizie politică sprijină o dezvoltare masivă a infrastructurii de încărcare.

UE negociază, de asemenea, propuneri care să oblige țările să instaleze puncte de încărcare publice la intervale regulate de-a lungul drumurilor principale. (sursa)

Articolul precedentBihor. Cea mai nouă înșelătorie din România: roșii legate cu ața de plante
Articolul următorDupă ce a făcut propagandă împotriva fostului său partid la toate ultimele alegeri, Claudiu Pop a fost re-primit, cumva, de pesediști. Până data viitoare?