UPDATE 19:00 Aeronava a decolat, în cele din urmă, spre capitala Scoției, la ora 17:30.

Pe Aeroportul Otopeni, se află, în aceste momente, un avion sosit de la Luton, în care așteaptă, de peste două ore un pasager cu handicap, care trebuia coborât din aeronavă de către personalul aeroportului.

Potrivit surselor Antena 3, un pasager al unui zbor WizzAir, Lutton – București, așteaptă de peste două ore ca un reprezentant al Aeroportului Otopeni să îl coboare din avion. Acesta are un handicap locomotor și ar trebui debarcat cu un cărucior special, care să încapă pe culoarul din avion.

Este un serviciu pe care aeroportul îl face, nu companiile de handling. Se pare, însă, că personalul din aeroport nu reușește să găsească o soluție pentru a asigura această facilitate.

Surse din cadrul aeroportului au declarat pentru Antena 3 că există doar doi angajați care se ocupă de acest tip de servicii.

Este de menționat că, în tot acest timp, nici pasagerii pentru zborul următor nu pot fi îmbarcați în avionul respectiv. (sursa)

Articolul precedentRomânii au început să pună bani ”la ciorap” masiv. Care le este frica cea mai mare. SONDAJ
Articolul următorEchitate socială! Românii până în 40 ani primesc iod, cei peste 40 primesc 2 beri…