Germanii de la compania Varta, printre cei mai mari producători de baterii pentru automobile la nivel mondial, vizează România ca locaţie pentru o investiţie de 1 miliard de euro într-o unitate de producţie baterii pentru maşini electrice, potrivit unui anunţ al Roxanei Mânzatu, secretar de stat din Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

“Am primit azi delegaţia grupului Varta. Compania vizează Romania ca locaţie pentru o investiţie strategică de 1 miliard de euro într-o nouă unitate de producţie baterii pentru maşini electrice. Am setat cadrul opţiunilor potenţiale pentru finanţarea din fonduri europene pentru anumite componente ale investiţiei. Unitatea se va baza pe tehnologii înalte şi pe forţă de munca bine pregătită şi competitivă. Echipa Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene va oferi taskforce-ului coordonat de Ministerul Economiei tot suportul posibil care să faciliteze decizia investitorului de a opta pentru Romania”, scrie Roxana Mînzatu.

Varta este una dintre cele mai vechi businessuri din Germania, iar bateriile produse de ei stau la baza multor gadgeturi din piaţa electronicelor de consum. Varta a devenit lider global în ceea ce priveşte furnizarea de baterii pentru aparate auditive, o piaţă în creştere la nivel global. În acelaşi timp, cererea pentru baterii pentru căşti de tip earbuds creşte, în timp ce acestea devin din ce în ce mai populare.

Varta este prezent în România din anul 2014 cu o fabrică la Braşov. (zf.ro)

Articolul precedentCâți bani cash ar trebui să ai în casă în caz că apar situații de urgență
Articolul următorStarea de alertă nu va mai fi prelungită după 8 martie și vor fi ridicate restricții