Salariul minim brut va ajunge la 4.100 lei, de la 1 ianuarie 2025, conform legii privind salariul minim european, care a trecut deja de Senat, fiind trimisă la Camera Deputaţilor.
Astfel, angajații români ar uma să primească aproximativ 2.450 lei net, faţă de 2.363 lei net cât este în prezent.
Veniturile salariale vor fi actualizate anual în funcţie de puterea de cumpărare şi nivelul general al salariilor, a explicat ministra Muncii, Simona Bucura-Oprescu, înr-o declarație de presă.
Proiectul de lege urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor, având ca termen de adoptare tacită data de 27 octombrie, conform sursei menționate.
Aprobarea proiectului de lege pentru introducerea salariului minim european iniţiat de Guvernul Ciolacu a fost adoptat de Senat, cu 90 de voturi ”pentru”. (sursa)