Având în vedere situația epidemiologică actuală, tradusă prin declararea, la nivel european, doar în cursul săptămânii trecute (05.01.2024- 12.01.2024), a unui număr de 51 focare de gripă aviară înalt patogenă (din care 44 la păsări sălbatice și 7 la pasări domestice) în 13 state membre, vă reamintim principalele măsuri de prevenire a apariției gripei aviare înalt patogene:

  1. separarea în cadrul exploatațiilor, în măsura posibilităților, a rațelor și gâștelor de alte păsări domestice;
  2. interzicerea creșterii păsărilor în aer liber, acestea fiind izolate obligatoriu în adăposturi închise și izolate, iar atunci când acest lucru nu este posibil, se va asigura hrănirea și adăparea păsărilor în zone acoperite la care nu au acces păsările sălbatice;
  3. interzicerea adăpării păsărilor domestice / sălbatice crescute în captivitate cu apă din rezervoarele de suprafață accesibile păsărilor în libertate;
  4. aplicarea de măsuri care să prevină contactul păsărilor domestice cu alte specii de mamifere, inclusiv rozătoare și animale de companie;
  5. folosirea în zona de exploatare a păsărilor a unui echipament special destinat (încălțăminte, halat sau salopetă), sau amenajarea unor facilități de dezinfecție a echipamentului, și limitarea accesului persoanelor în zona de exploatare a păsărilor (recomandat o singură persoană care să nu vină în contact cu păsări din alte exploatații);
  6. prevenirea oricărui contact direct sau indirect între păsările domestice și cele sălbatice, inclusiv prin intermediul persoanelor care au acces în zone silvatice;
  7. se interzice accesul tuturor păsărilor domestice sau sălbatice în captivitate la luciuri de apă, lacuri, bălți, râuri sau orice altă amenajare hidrologică naturală sau artificială;
  8. se interzice utilizarea, în cadrul activităților de vânătoare, a păsărilor domestice (rațe, gâște) și sălbatice ( păsări migratoare ca becaținele, fluierarii, fugacii, prundașii, ploierii, nagâții, nisiparii etc.) ca păsări de momeală;
  9. respectarea cu strictețe a măsurilor de biosecuritate în toate exploatațiile de păsări prin controlul introducerii de păsări, circulația personalului și a furajelor;
  10. suspendarea funcționării târgurilor, expozițiilor sau altor aglomerări a păsărilor, iar mișcarea păsărilor în cadrul sau în afara județului se va realiza doar după examinarea clinică de către un medic veterinar și a certificării sanitare veterinare;
  11. se recomandă evitarea introducerii sau scoaterii de păsări din cadrul gospădăriilor particulare, în special din alte localități, mișcarea păsărilor realizându-se doar sub supraveghere sanitară veterinară și în limita localității de origine a exploatației.

DSVSA Bihor solicită sprijinul tuturor operatorilor cu activitate în sectorul avicol (fermieri, unități de industrie alimentară, comercianți carne pasăre) dar și al cetățenilor în aplicarea măsurilor de biosecuritate și respectarea tuturor măsurilor dispuse de autorități, pentru a împiedica introducerea și răspândirea gripei aviare pe teritoriul județului și a evita pagubele economice generate de această boală.

În acest sens, în cursul acestei săptămâni DSVSA Bihor desfășoară o serie de întâlniri de lucru cu toți operatorii autorizati din sectorul industrial avicol, context în care se vor discuta aspecte legate de biosecuritate și managementul exploatațiilor avicole în vederea prevenirii introducerii bolilor majore.

Tot pe această cale rugăm toți cetățenii județului Bihor să anunțe de urgență primăria localității, serviciul veterinar local și/ sau Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bihor (tel. 0259. 266.141; e-mail office-bihor@ansvsa.ro) orice caz de îmbolnăvire sau suspiciune de îmbolnăvire, respectiv toate cazurile de deces/moarte la păsările domestice și sălbatice.

Articolul precedentMeteorologii anunță un nou episod de ger și ninsori în weekend
Articolul următorPfizer a dat România în judecată pentru că ar fi încălcat contractul privind vaccinurile Covid-19