Ca la un semn…, a fost mare tam-tam recent, în toată presa românească, de la A la Z și de la stânga la dreapta, cu privire modul revoluționar, nemaivăzut – aproape bolojanian am spune, dacă nu ne-am teme să fim acuzați blasfemie – de a transporta probe medicale între două spitale orădene: cu drona! Wow! Nu s-a mai văzut așa ceva de la aselenizare!

Doar că…

Conform unor relatări din presă, tocmai când Primăria Oradea trebuia să se laude în fața ziariștilor, deci a întregii țări votante, cu ozn-ul de pe Criș, acesta a ratat exact misiunea pentru care orădenii vor scoate din buzunar 60.000 de euro: drona a zburat goală între cele două spitale.

Motivul? Se pare că, dacă are un anumit tip de încărcătură, drona nu poate zbura, sau o ia vântul, sau i se descarcă bateria, sau nu are chef, sau i se face rău de la înălțime, sau ne trebuie o cutie specială, poate tot de 60.000 de euro…

Sau poate mai bine ne foloseam de curierii pe bicicletă care oricum pedalează, sărmanii, pe orice vreme?

Altfel, desigur, totul a fost un real și binemeritat succes.

Articolul precedentTânăra care face naveta 1600 de kilometri zilnic. Motivul pentru care își începe ziua la 3.30
Articolul următorPeste 360 de milioane de creștini, „grav persecutați și discriminați” din cauza credinței lor / Care este cea mai rea țară pentru creștini – raport