Asociatia “Forumul Judecatorilor din Romania” si Asociatia “Initiativa pentru Justitie” anunta public faptul ca reprezentantii lor nu vor participa la intalnirea organizata in data de 24 iunie 2020, la sediul Ministerului Justitiei, pentru dezbaterea publica a Proiectului de lege privind desfiintarea Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie, potrivt unui comunicat de presa.
Intalnirea pentru dezbaterea publica a Proiectului de lege privind desfiintarea Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie va fi transmisa live pe pagina de Facebook a Ministerului Justitiei.
“Consideram ca demersul nu este unul coerent si serios, cat timp Ministrul Justitiei a anuntat ca nu se va trimite in Parlament acest proiect pana cand nu va exista o majoritate favorabila adoptarii sale, respectiv ca desfiintarea SIIJ nu este posibila in acest moment, din cauza configuratiei politice a Parlamentului, subscrisele asociatii fiind exclusiv sustinatoare ale unui sistem judiciar independent intr-un stat de drept si nedorind sa se implice in activitati desfasurate intr-un an electoral si care pot induce in eroare partenerii europeni cu privire la presupusele eforturi pe care autoritatile romane le-ar depune in scopul remedierii aspectelor criticate la unison din legile justitiei,” arata cele doua asociatii de magistrati. (sursa)