Fostul ministru al Sănătății, senatorul bihorean Florian Bodog, reacționează după ce Raed Arafat, șeful DSU, a participat astăzi la ședința conducerii PNL ținută la Parlament. Iată ce a scris acesta:

Am aflat cu stupoare că Raed Arafat a participat astăzi la Biroul Executiv Central al PNL.

“Comandantul” luptei împotriva COVID-19 nu avea ce să caute la o ședință politică și să dea raportul unor politruci!

Oare restricțiile și măsurile – unele aberante, altele total ineficiente – se stabilesc la sediul PNL? Și măsluirea cifrelor și carantinarea localităților tot la comandă politică se fac? (sursa)

De altfel, chiar peneliști de frunte au criticat chemarea lui Arafat la ședință, DAR invocând nu moralitatea dubioasă a deciziei, ci frica față de faptul că PNL, principalul partid de guvernământ, va fi asociat cu măsurile restrictive. Ceea ce și este!

Astfel, deputatul PNL Florin Roman critică prezența șefului DSU în ședința PNL. El cataloghează prezența lui Arafat la PNL drept o „eroare politică majoră”. Potrivit informațiilor stiripesurse.ro, Ludovic Orban nu a știu de invitarea lui Raed Arafat la PNL, decizie luată de Florin Cîțu, peste capul conducerii PNL.

Pe scurt, Roman susține că deciziile luate de premierul PNL, în guvernul PNL, cu o majoritate în Parlament susținută de PNL, sunt luate fără cunoștința PNL.

„Invitarea lui Raed Arafat la ședința Biroului Executiv Central al PNL reprezintă o eroare politică majoră.

Nu știu cine a avut măreața idee, dar greșeli de genul acesta costă politic întregul PNL.

Practic, se induce ideea că PNL este partidul care se asociază cu măsurile restrictive luate de Raed Arafat, unele necesare, fără îndoială, dar altele ce ridică mari semne de întrebare!

Vă spun direct:

Niciodată, în calitate de vicepreședinte al partidului de guvernământ, nu am fost consultați în legătură cu aceste măsuri. Și nu e treaba noastră, a politicienilor, să ne băgăm peste deciziile specialiștilor.

Dar, cu toții, avem dreptul să fim informați corect și lămuriți…acolo unde avem îndoieli sau unde există semne de întrebare.

Genul acesta de greșeli politice nu fac altceva decât să îngroape munca liberalilor de rând, care trudesc zilnic pentru PNL!

Poate azi, mâine ne vom trezi și cu anti-vacciniști…ca invitați în forul de conducere al PNL…”, a spus Florin Roman pe pagina sa de Facebook.

Articolul precedentORĂDENII merg inclusiv în Rusia și se vaccinează cu Sputnik V, deși serul nu este autorizat în UE
Articolul următorGest SFIDĂTOR făcut de ministrul Sănătății: umblă FĂRĂ MASCĂ prin Parlament și stă la distanță mică lângă alt om