Ziarul Financiar informează de săptămâna trecută că testul unui funcţionar al Ministerului Sănătăţii, suspectat de infecţie cu noul coronavirus a ieşit pozitiv şi, prin urmare, instituţia a dispus o anchetă epidemiologică, iar persoanele care au avut contact direct cu aceasta au fost testate sau sunt în curs de testare și autoizolate la domiciliu. De asemenea, s-a dispus dezinfectarea birourilor din clădirea ministerului, iar programul de lucru de Luni, Marţi şi Miercuri, în această săptămână, va fi suspendat, angajaţii lucrând de acasă.
Mai mult, conform surselor noastre, o bună parte din conducerea Ministerului Sănătății se află în izloare la domiciliu conform procedurilor legale, pentru că au participat, alături de persoana respectivă, acum internată la Iași, la ședințele de Colegiu Ministerial de săptămâna trecută, Luni și Joi!
Procedurile legale, desigur, nu i se aplică și ministrului Sănătății, Victor Costache cel care, deși știa de rezultatul tesului, deși fusese prezent la ședințele de la minister, ALĂTURI DE PERSOANA RESPECTIVĂ, totuși s-a dus Sâmbătă la Parlament unde a spus, nonșalant: “Trebuie să avem grijă ca procedurile să nu ne omoare înaintea virusului…” Pe guvernanți, desigur!
Așadar, Costache știa de rezultatul pozitiv, de Vineri (!) și totuși s-a dus și în cartierul de lux din București la sala de gimnastică, Vineri seara, și a doua zi la Parlament!
Ce pot înțelege cetățenii obișnuiți de aici? Că pentru miniștrii PNL se dau dispense ca să se plimbe prin București, iar pentru oamenii normali se dau amenzi?
Dacă în cazul senatorului PNL care a pus în izolare primul ministru și aproape întregul guvern se deschide dosar penal in rem, în cazul ministrului Sănătății ce se face?