Preşedintele ANPC Horia Constantinescu, avertizează, miercuri dimineaţă, că unele firme vopsesc carnea de pui pentru a o face să pară mai bună.

Uneori, procedura realizându-se în timpul hrănirii, astfel încât vopseaua să nu poată fi spălată. În aceste condiţii, afirmă Constantinescu, ne confruntăm cu un „atentat serios la siguranţa fiecăruia dintre noi”.

Există o vorbă care spune că umblii cu cioara vopsită. Dar iată că varianta modernă se referă la puiul de găină vopsit. Există operatori economici care îşi vopsesc aceste produse pentru a ne induce în eroare. Dar şi aici se întâmplă o minune: unii dintre pui sunt vopsiţi prin hrănire, pentru ca vopseaua să pătrundă în ţesut şi să nu poată fi spălată”, a scris, miercuri dimineaţă, pe Facebook, Horia Constantinescu.

Acesta afirmă că şi ouăle primesc altă culoare odată ce este folosită mâncare amestecată cu produsele specifice păcălirii.

Dacă adăugăm şi ingredientul sallmonela, descoperit la unele ferme de către colegii noştri, în condiţiile în care la fiecare dintre aceste structuri ar trebui să existe filtre serioase, nu superficiale, atunci puiul vopsit devine şi un pericol pentru sănătatea noastră. Ne confruntăm cu un atentat serios la siguranţa fiecăruia dintre noi: pui îngălbeniţi pentru a părea mai buni, împănaţi cu tulpini de salmonela periculoase”, a mai scris Constantinescu.

Acesta anunţă că va transmite în cursul zilei o „informare către absolut toate instituţiile ce pot verifica cum s-a ajuns în această situaţie”.

sursa: News.ro

Articolul precedentMii de oameni au ieșit în stradă, în Budapesta, pentru a cere demisia premierului Viktor Orban
Articolul următorAr trebui să dea sau nu examen de limbă oamenii din spațiul ex-sovietic, care cer redobândirea cetățeniei române? 30.000 o obțin pe an fără examen. Mulți vorbesc doar rusă!