Sunt deja notorii delegările de atribuții și de semnătură făcute de miniștrii USR ai Sănătății, Vlad Voiculescu și Economiei, Claudiu Năsui. Până și Ludovic Orban a protestat, cu prefăcută mirare…
Dar de ce o fac?
Prima explicație, clară, ține de fuga de răspundere (LEGALĂ) și de responsabilitate (POLITICĂ și MORALĂ) și de speranța că dacă, totuși, în ciuda incompetenței lor, se întâmplă ceva bun, să își asume meritele, că doar sunt miniștri.
Cum scria și fostul ministru bihorean al Sănătății, senatorul Florian Bodog, acești oameni ”nu își asumă nimic. Așa fac ei reformă…”
A doua explicație este și mai cinică, și mai monstruoasă: pentru bani. Conform dezvăluirilor făcute de Libertatea, o firmă la care este acționar ministrul Năsui a aplicat pentru granturi la ministerul condus de ministrul Năsui. Pare destul de clar, iar dacă e așa, vai de noi cu ei cu tot!…
Ministrul economiei, politicianul USR Claudiu Năsui, are 20% din firma Muntenia Global Invest S.A, firmă care este controlată majoritar de familia sa, scrie Libertatea. Tot la Muntenia Global Invest este acționară cu o cotă mică (0,061%) compania privată Metroul S.A. Iar Metroul S.A. a aplicat în luna decembrie pentru un grant de investiții în cadrul Măsurii 3, schema de ajutor de stat pentru afacerile afectate de pandemia de COVID-19 aprobată chiar de Ministerul Economiei, condus de Năsui.
Aplicația a fost pentru același program pentru care ministrul a depus plângere la DNA, anunțând că suspectează fraude.
Reacția autorităților au venit abia după ce primele informații referitoare la suspiciunile de fraudă din cadrul programului au fost publicate de Hotnews și apoi de Libertatea, care au arătat că aplicațiile câștigătoare au fost depuse, în proporție covârșitoare, în ultimele două zile pe care firmele le aveau la dispoziție.
Practic, 80% dintre firmele câștigătoare au depus în ultimele două zile, când competitorii lor necâștigători acuză că a existat o scurgere de date, ele aflând care este criteriul câștigător.
Ministrul economiei, Claudiu Năsui, deține, conform celei mai recente declarații de avere publicate în decembrie 2020, acțiuni la Muntenia Global Invest S.A. și Bio Carpatherra SRL.
Firma Muntenia Global Invest S.A. este, conform descrierii de pe site-ul propriu, o societate de brokeraj, având drept obiect de activitate intermedierile financiare. A fost înființată în 1997, iar în 2019 avea, conform datelor de pe portalul termene.ro, 11 angajați, o cifră de afaceri de 322.150 lei și zero profit/pierdere.
Asociați ai firmei sunt mai mulți membri ai familiei Năsui, inclusiv Claudiu Năsui, care, conform declarației de interese, deține 20% din societatea pe acțiuni. Alți trei membri ai familiei Năsui dețin, fiecare în parte, peste 20 de procente din firmă, ceea ce înseamnă că familia ministrului economiei controlează firma.
Numeroase persoane fizice și juridice dețin, în schimb, procente reduse din firmă, printre care și Metroul S.A., cu o participație de 0,061% și 138 părți sociale.
Alte persoane juridice care dețin acțiuni în firma familiei Năsui sunt: Geomin S.A., Radiotel SRL, Romtrans S.A., cu procente variind între 1% și 0,2%.
Contactat de Libertatea, ministrul Claudiu Năsui a declarat că nu cunoaște detalii referitoare la activitatea Metroul S.A. și nici nu știa că aceasta este parteneră cu el în firma Muntenia Global Invest.
Citeşte întreaga ştire: O firmă acționară împreună cu ministrul Năsui a aplicat pentru granturile cu scandal. Ministrul economiei: “Nu am știut. Nu este eligibilă”