Două organe din cavitatea abdominală fac legea și în privința riscului cardiovascular. Ne uităm la ficat, în legătură cu pancreasul.  

Între aceste organe găsim rute directe. Funcționează non-stop, dar ca să nu facă pagube generale în organism, noaptea ar trebui să funcționeaze într-un singur sens. Explicații la Doctor de bine.

Laura Iliescu, medicină internă, Institutul Clinic Fundeni: „Există sistem pancreas-ficat, există sistem ficat- intestin gros-pancreas, tot ce ține de microbiota intestinală”.

Sisteme de comunicare găsim peste tot în organismul uman. Au instrucțiunile de folosire clare. Noaptea se odihnesc. Ziua vor și pauză, după ce muncesc din greu.

Să respectăm aceste sisteme înseamnă să nu ne îndopăm ziua cu mâncare, ori cu sucuri care conțin zahăr. Noaptea pauză totală alimentară. De ce? După masă se secretă substanțe care se duc fie la ficat, fie la pancreas.

Hepatokine se numesc substanțele active care se duc de la ficat spre pancreas. Cresc secreția de insulină și apare inflamația. Ce facem când ne indopăm cu mâncare tot timpul?

Laura Iliescu, medicină internă, Institutul Clinic Fundeni: „Se secretă tot timpul și ajunge să mai poată fi secretată insulina, să se forțeze mecanisme, acele celule se hipertrofiază. Se încarcă cu substanțe care nu sunt bune. Acele substanțe nu mai funcționează normal”.

Celulele se măresc ca să producă mai mult. Din această adaptare însă nu își mai fac treaba.

Laura Iliescu, medicină internă, Institutul Clinic Fundeni: „Un mecanism dat peste cap la un moment dat înseamnă că nu se mai secretă, sau secretă, dar în periferie, în ficat apar modificări, în țesutul gras, insulina degeaba se secretă în plus pentru că ea stagnează. E rezistentă în țesutul gras, există rezistență la utilizarea ei. Din cauza acestei inflamații generale există o inflamație. O facem cu mâna noastră”.

Inflamația determină ficat gras, diabet, accidente vasculare și infarct.

Sursa: Pro TV

Articolul precedentÎnvățăturile puiului de bogătaș către alegătorii săi, sărăntokii
Articolul următorKarl Nehammer vine în România, dar în vizită la colegii de la PNL, nu pentru Schengen…