Criza economică adusă de Covid-19 este abia la început, iar cele mai multe firme, în special cele româneşti, trăiesc şi rezistă acum din creşterea termenelor de plată către furnizori – dacă nu chiar stoparea plăţilor pentru protejarea lichidităţilor – şi din amânarea plăţii ratelor la bancă și şomajul tehnic, scrie Ziarul Financiar.

De la 1 ianuarie, când expiră multe din aceste facilităţi, vom vedea adevărata faţă a crizei, cine rezistă sau nu.

Companiile se confruntă cu o scădere a vânzărilor, cu o reducere majoră a cererii. De partea cealaltă, cheltuielile nu pot fi reduse atât de repede, iar datoriile trebuie plătite.

În caz contrar, companiile vor ajunge în insolvenţă şi în faliment. Înainte de insolvenţă, există varianta intermediară a concordatului preventiv, dar piaţa românească încă nu are experienţă cu acest model în care toate părţile stau la aceeaşi masă şi trebuie să accepte reducerea datoriilor.

Ştefan Marcu, managing director pentru Europa Centrală şi de Est la A. T. Kearney, una dintre cele mai mari firme de consultanţă din lume (spre exemplu, în România a fost consultantul Băncii Transilvania în procesul de integrare a Volksbank şi Bancpost), a spus la ZF Live că România trebuie să evite cu orice preţ un val de colapsuri, de falimente ale firmelor româneşti, care a doua zi înseamnă pierderi pentru toată economia, pierderi de joburi, credite neperformante care apoi se transformă în pierderi pentru bănci, un proces greu de gestionat.

Toate aceste pierderi aduse de faliment vor încetini revenirea economică în care îşi pune speranţă toată lumea.

Dar cine va finanţa această lipsă de cash, de profit, până când îşi va reveni economia?, se întreabă Ştefan Marcu.

Pe cont propriu nimeni nu rezistă fără pierderi şi fără o coordonare la nivel înalt între instituţiile statului, guvern, bănci, BNR şi companiile afectate, de cealaltă parte, trecerea prin această criză va fi extrem de dificilă şi cu pierderi foarte mari.

În criza anterioară, de acum un deceniu, din cauza lipsei de experienţă pe toate palierele, economia României a pierdut peste 120.000 de firme cu active de peste 12 miliarde de euro, peste 700.000 de locuri de muncă, băncile au avut credite neperformante de aproape 20 de miliarde de euro, adică 100 de miliarde de lei, iar statul a pierdut miliarde de lei din taxe şi impozite.

În 2008, cifra de afaceri a tuturor companiilor din România ajunsese la 1.088 miliarde de lei, adică 296 miliarde de euro. În 2009, cifra de afaceri a scăzut la 1.016 miliarde de lei, adică 240 de miliarde de euro.

De-abia în 2017 cifra de afaceri a tuturor companiilor a depăşit în euro nivelul din 2008 (1.401 miliarde de lei, adică 305 miliarde de euro). În 2019, cifra de afaceri a depăşit 1.600 de miliarde de lei, adică peste 360 de miliarde de euro.

Multinaţionalele, având în spate capital şi o mai mare experienţă în business, au câştigat terenul lăsat de firmele româneşti, prinse cu datorii foarte mari şi greu de gestionat atunci când vânzările se prăbuşesc.

Capitalul privat românesc a ajuns să aibă o pondere de 44% din business, iar multinaţionalele au crescut la 52%, în timp ce 4% este deţinut de stat.

Polarizarea din România a devenit tot mai ridicată, astfel încât primele 1.000 de companii ca cifră de afaceri, dintre care 98% sunt multinaţionale, controlează 47% din cofra de afaceri totală pe economie. Restul de 599.000 de companii se bat pe restul de 53%.

Mişu Negriţoiu, fostul preşedinte al ING Bank România, a spus la ZF Live că, atunci când a izbucnit criza de acum un deceniu, băncile erau tota nepregătite, nu ştiau cum să reacţioneze şi ce să facă: Noi nu ştiam ce credite avem, ce riscuri avem şi cum să apucăm situaţia, cum să o gestionăm.

El spune că băncile sunt mai bine pregătite acum, mai experimentate, cu o calitate a creditelor mai bună.

Dar acest lucru se va vedea atunci când companiile şi persoanele fizice nu vor mai beneficia de amânarea plăţii ratelor la credit.

Pe de altă parte, toată lumea se uită la creditul comercial, cel care teoretic este în afara sistemului bancar şi care a câştigat teren în ultimul deceniu, în dauna creditelor bancare.

La prima vedere, băncile par ferite de acest credit comercial, dar în realitate s-ar putea să aibă probleme, întrucât au finanţat companiile care dădeau marfa sau prestau serviciile.

Capacitatea statului de intervenţie este destul de limitată, având în vedere scăderea veniturilor şi creşterea deficitului bugetar.

Datoria publică creşte exponenţial, iar de la finalul anului trecut şi până în luna mai a crescut cu 55 de miliarde de lei, ajungând la 428 de miliarde de lei. Ca procent din PIB, este de numai 39,9%, dar capacitatea statului de a colecta venituri este foarte redusă, ceea ce pune semne mari de întrebare când vine vorba de finanţarea şi refinanţarea acestei datorii în creştere.

Toată lumea îşi pune speranţe în pachetul de 80 de miliarde de euro cu care a venit preşedintele Iohannis de la Bruxelles, dar se uită faptul că ,pentru a atrage aceşti bani, România trebuie să îndeplinească condiţii, şi mai ales să aibă capacitatea administrativă de a gestiona marile proiecte, ceea ce nu are în acest moment.

România trebuie să evite colapsul şi falimentul firmelor, dar rămâne întrebarea lui Ştefan Marcu de la A. T. Kearney, cine va finanţa această lipsă de cash cu care se confruntă companiile şi de care au neapărată nevoie pentru a supravieţui? (sursa)