Mirajul îmbogățirii peste noapte ruinează mii de români care își plasează banii, fară să verifice, în așa numite instrumente financiare. În realitate, sunt rețele de pe internet care își selectează victimele cu promisiunea unor câștiguri uriașe.

Multe funcționează ca niște scheme piramidale asemeni: „Ponzi” sau „Caritas”. Inspectorul Pro a descoperit astfel de înșelătorii. Una dintre ele este o aplicație pe telefon care a băgat în buzunarul escrocilor cel puțin o jumătate de milion de euro.

MAFA este un site, dar și o aplicație pentru telefon. Cei care au folosit-o ne-au povestit cum au fost păcăliți. S-au înregistrat cu numărul de telefon dar și cu un cod de invitație, primit de la un cunoscut. Au fost contactați apoi de administratori, pe WhatsApp. Și li s-a promis că vor câștiga bani, dacă dau like-uri sau fac vizualizări la anumite servicii sau produse, pe YouTube, Instagram, Tik Tok și Facebook. Un fel de serviciu de promovare. Pentru început, aplicanților li s-a cerut să achite o taxă de intrare anuală. Nimeni nu a suspectat vreo înșelătorie. Au avut de ales din cinci tipuri de abonament VIP. Sumele variau între 100 de euro și 3 mii de euro. Banii s-au plătit prin binance, o platformă de schimb valutar pentru cripto.

Păgubită: Nu ai cum să plătești direct cu cardul tău, un card bancar, și au găsit conexiunea asta cu cripto să introduci banii tai în cripto, îi schimbi în cripto, și din cripto îi duci în aplicația lor.

Cel mai ieftin pachet, cel de 100 de euro, dădea dreptul abonatului la cinci like-uri pe zi. Fiecare apreciere era cotată cu 0,8 cenți. Într-o lună, câștigul ar fi fost în jur de 120 de euro.

În schimb, cine plătea de la bun început 3 mii de euro, putea da 60 de like-uri zilnic, a câte 2 euro fiecare. Câștigul lunar promis era în cazul acesta de peste 3600 de euro.

Un abonat nu și-a recuperat niciun cent. Povestește că sunt foarte puțini cei care au reușit să retragă bani și numai la început, când aplicația de abia apăruse pe piață. Aceste prime plăți au convins de altfel sute de oameni să investească. În realitate, MAFA a funcționat de la bun început ca o schemă piramidală. De genul Ponzi sau Caritas care plătește investitorii noi din banii celor vechi, dar până la un punct, când capul rețelei dispare cu toate fondurile.

Păgubit: Aplicația a rulat în jur de trei luni până s-au adunat cei 5 mii și ceva de membri. După care când s-au strâns foarte mulți, probabil s-a făcut stocul de bani, cât au vrut ei să ajungă, și-au oprit, au sistat toate plățile.

Un calcul simplu ne arată că dacă abonații ar fi plătit doar minimul de o sută de euro, câștigul rapid al celor de la MAFA ar fi de peste jumătate de milion de euro. Din păcate, cei care stau în spatele acestei escrocherii sunt de negăsit. Firma pe care este înregistrată aplicația e din Irlanda de Nord, dar apare dizolvată din 2018. Numerele de telefon de pe care au fost sunați oamenii au prefix de Marea Britanie, dar și acestea sunt acum dezactivate.

Păgubit: Toți adminii care lucrau, care gestionau aplicația respectiva, au ieșit, s-au dezinstalat și au dispărut iar noi am rămas cu banii bagați.

O înșelătorie asemănătoare a circulat și pe Instagram. Oamenii erau racolați să dea zilnic un număr de click-uri, pe anumite linkuri, pentru a ajuta la promovarea unor produse. Pentru fiecare click, primeau un comision. Dar bineînțeles la început au plătit o taxa de intrare.

PăgubitApăsam butonul grab. O să vedeți sus acolo la cadourile respective se alege un produs și din produsul respectiv eu luam comisionul de 0,03 pentru că produsul ales are 11 dolari valoarea de 11,98 dolari.

Aplicanții au fost păcăliți crezând că totul se desfășoară pe bigcommerce.com, o platformă cunoscută de comerț electronic. În realitate, sunt site-uri false, care se folosesc de branduri cunoscute ca să câștige credibilitate. Nu poți ajunge pe aceste portaluri decât dacă primești o invitație.

Reporter: Dvs la rândul dvs ați trimis mai multe invitații. 8 la număr. Prietenilor dvs. ei și-au făcut cont pe aceasta platformă, pe această aplicație și au și investit bani. Cam ce sumă au investit în total?

PăgubitPeste o mie de dolari.

Reporter: Și cât au reușit să retragă?

Păgubit: 240. O singură retragere în aproape doua luni de când am intrat.

Numai în acest caz, prietenii au trimis invitații altor cunoscuți astfel încât s-a ajuns la 32 de persoane implicate. Și numai două au reușit să retragă bani.

Ca să evităm astfel de înșelătorii, există instrumente cu care putem verifica aceste site-uri. De exemplu scamadviser.ro. Introducem site-ul și avem un scoring de 50 din 100, adică e posibil să avem de-a face cu o înșelătorie. Verificăm și datele de identificare. Aflam că proprietarul site-ului își ascunde datele de identificare. Domeniul are doar cinci luni, este înregistrat în Denver, America.

Din păcate, autoritățile noastre au puține instrumente legale cu care pot lupta cu astfel de înșelătorii.

Mare atenție și la tranzacțiile Forex. Este o piață internațională online de schimb valutar, unde vinzi și cumperi valute, iar profitul vine din diferența de curs. Dar riscurile sunt imense, cu atât mai mult cu cât au apărut și roboti de tranzacționare. Sunt de fapt programe pentru calculator, care decid singure când să vândă sau să cumpere valuta. Un tânăr a cumpărat un astfel de soft cu 2500 de euro crezând că o să se îmbogățească.

Reporter: Când ați vorbit cu ei la început, când ați cumpărat robotul, care a fost rata de câștig, ce v-au zis, cât de sigur e?

PăgubitS-au exprimat sută la sută că acest robot nu pierde bani. Între timp, un prieten din județul Bacău a ales să cumpere și el robotul acesta. A pus o sumă de bani din prima, zece mii de euro și a pierdut 3500 de euro într-o seară.

Analiștii ne avertizează că astfel de instrumente financiare nu garantează niciun câștig.

Analist: Roboții de tranzacționare sunt o speranță o promisiune care se îndeplinește de obicei într-un procent foarte mic din cazuri. Dacă ar exista o certitudine, de ce mi-ar vinde cineva acel robot când ar putea să devina mai bogat decât Bill Gates și Elon Musk la un loc. În general, acele promisiuni extraordinare sunt semnul unor păcăleli.

Cum piața Forex NU este reglementată, nici cei care fac tranzacții nu au nevoie de autorizare. Nu se aplică reguli de protecție pentru investitori și nu există controale ale autorităților. În fond, această explozie de site-uri, aplicații și instrumente financare care promit îmbogățiri peste noapte nu fac altceva decât să ne demonstreze teoria că dacă ceva e prea frumos ca să fie adevărat, atunci chiar așa este. (stirileprotv.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.