D.G.R.F.P. Cluj-Napoca informează contribuabilii că, începând cu 1 ianuarie 2024, au intrat în vigoare modificările aduse prin Legea nr.296/2023 și OUG nr.115/2023, la condițiile pe care o persoană juridică română trebuie să le îndeplinească în vederea aplicării Titlului III- Impozitul pe venitul microîntreprinderilor din Codul fiscal.
Astfel, în anul fiscal curent o microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute la art.47, alin. (1) din Codul Fiscal, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent :
a).abrogat
b).abrogat
c).a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 500.000 euro;
În aplicarea prevederilor care se referă la condiția de la lit. c)., limita privind veniturile realizate se verifică luând în calcul veniturile realizate de persoana juridică română, cumulate cu veniturile întreprinderilor legate cu aceasta, definite prin Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare.
d). capitalul social al acesteia este deținut de persoane, altele decât statul și unitățile administrativ-teritoriale;
e). nu se află în dizolvare, urmată de lichidare, înregistrată în registrul comerțului sau la instanțele judecătorești, potrivit legii.
f). a realizat venituri, altele decât cele din consultanţă şi/sau management, cu excepţia veniturilor din consultanţă fiscală, corespunzătoare codului CAEN: 6920 – «Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal», în proporţie de peste 80% din veniturile totale;
g).are cel puţin un salariat, cu excepţia situaţiei în care este o persoană juridică română nou înființată;
h). are asociaţi/acţionari care deţin, în mod direct sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot şi este singura persoană juridică stabilită de către asociaţi/acţionari să aplice prevederile Titlului III-Impozitul pe veniturile microîntreprinderlor din Codul fiscal;
Precizăm că asociaţii/acţionarii persoanei juridice române care deţin, în mod direct sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, atât la persoana juridică română analizată, cât şi la alte persoane juridice române care îndeplinesc condiţiile pentru sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, trebuie să stabilească, până la data de 31 martie inclusiv a anului fiscal următor, o singură persoană juridică română care aplică impozitul pe veniturile microîntreprinderilor. Persoanele juridice române care nu au fost stabilite de către asociaţi/acţionari, până la termenul de 31 martie, intră sub incidenţa prevederilor titlului II-Impozit pe profit din Codul Fiscal .
i). a depus în termen situaţiile financiare anuale, dacă are această obligaţie potrivit legii. Această condiție nouă se consideră îndeplinită dacă situaţiile financiare anuale sunt depuse până la data de 31 martie 2024, inclusiv.
Verificarea aplicării prevederilor art.47 alin. (1) lit. h) şi i) din Codul Fiscal , referitoare la deținerea procentului de peste 25% din valoarea titlurilor de participare/al drepturilor de vot și îndeplinirea obligației de depunere în termen a situațiilor financiare anuale , se efectuează pe baza unei proceduri aprobate prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
Este abrogată excepția care permitea operatorilor economici din domeniul HoReCa să aplice impozitul pe venitul microîntreprinderilor chiar dacă nu se îndeplineau cumulativ la 31 decembrie a anului fiscal precedent condițiille impuse celorlalte activități .
Intermediarii secundari de asigurări și/sau reasigurări, nu se regăsesc în categoria persoanelor juridice române exceptate de la aplicarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, întrucât ramân în sfera de impunere a acestui impozit în situația în care au realizat venituri din activitatea de distribuție de asigurări/reasigurări în proporție de până la 15% inclusiv din veniturile totale.
Baza legală:
– Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
– Legea nr.296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung ;
– O.U.G. nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene ;
Compartimentul Comunicare Relații Publice și Mass Media