Considerăm injust faptul că, primăria pe parcursul ultimilor ani și începutul lui 2023 se laudă că investesc milioane de euro în dezvoltarea cartierul Nufărul – scrie Coaliția Rogerius într-o postare pe Facebook.
Desigur, continuă reprezentanții Asociației, într-o primă instanță ar putea fi considerat un aspect pozitiv, dar este de luat în considerare elementul că și celelalte cartiere necesită de ani buni reparații, (măcar) în condițiile în care locuitorii plătesc taxe identice sau în unele cazuri ( zona1) mai mult.
În viziunea PMO exista “dezvoltare să fie”, doar Rogerius să rămână pe dinafară.
D-l viceprimar Dragoș ne prezintă cu mult elan cum s-au adus investiții de peste 20 milioane euro în doar câțiva ani exclusiv pentru cartierul Nufărul. Foarte bine, toți trebuie să ne modernizam …
Cartierele noi ale privaților, blocurile construire pe ruinele fostelor fabrici, au beneficiat “fără număr” de investiții publice, vorba aceea, până la casa scării, iar noi cei din Rogerius am “beneficiat” de vizita aceluiași viceprimar, acum doi ani, cot la cot cu firma favorită de o demonstrație de forță cum să arunci corect flacoanele și resturile în coșurile de gunoi. Doar că, nici de atunci ușile de la țarcuri nu au minimul necesar, mentenanță de bază: nu se pot închide! Cu siguranță ar fi o investiție majoră, așteptăm și noi ceva program PNRR sau fonduri de la Bruxelles pentru a putea atinge acest deziderat, un standard formidabil, apropiat cu banii trimiși către celelalte cartiere.
Stimați conducători ai orașului… Am transmis de nenumărate ori propunerea ca odată cu reabilitarea Parcului Magnolia să proiectați parcare subterană. Dar, deh, doar aici nu se poate, oriunde altundeva în oraș desigur că da. Am transmis nenumărate sesizări referitoare la gunoaiele ce migrează, nici asta nu sunteți capabili sa gestionați, doar prin presa plătită vă bateți cu pumnul în piept.
Dar… Avem și noi câteva cerințe minime, de bun simț:
- întrețineți curățenia pe aleile cartierului,
- când “toaletați” pomii nu lăsați măcelarii să își bata joc de bieții copaci ca să fie tăiați cu totului peste 1-2 ani, fiindcă spațiul verde mai este ceea ce ne-a rămas moștenire,
- iluminatul public lasă mult de dorit între blocuri,
- parcările de domiciliu nu au mai fost trasate de ani de zile…
Însă probabil este greu pentru cei cu naveta Sânmartin – Primărie să înțeleagă viața și minimele cerințe ale celor din cartierele tradiționale – făcând referire la faptul că primarul Birta nici măcar nu ar locui în Oradea!