Pentru prima dată în istoria democratică a țării, un Guvern care se pregătește să fie învestit în Parlament ignoră cu desăvârșire Biserica Ortodoxă Română. Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, Cătălin Raiu, expert pe probleme de libertate religioasă în cadrul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), susține că programul asupra căruia au căzut de acord liderii coaliției nu face deloc referire la această instituție sau la culte religioase în general.

Nimeni nu mai este dispus să acorde sprijin pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, iar încălcarea libertății religioase în timpul pandemiei pare să fi trecut în plan secund, deși există o decizie a Curții de Apel București în acest sens.

Chiar dacă în programele anterioare de guvernare, referințele la #religie, culte și libertate religioasă erau mai degrabă compilații urechiste și incoerente politic, cel puțin ofereau garanția unei minime legitimări parlamentare a promovării libertății religioase”, susține specialistul, acuzând noul Guvern că încearcă să mențină România „într-o buclă a tăcerii, hazardului și indiferenței în domeniul religios”.

Biserica a fost scoasă din programul de guvernare

Cum s-au decantat până la urmă opțiunile doctrinare pe domeniul libertate religioasă și culte în noul program de guvernare al complicatei alianțe PNL + USR-PLUS + UDRM + minorități?

Dacă orientarea e mai degrabă spre stânga sau dreapta politică, dacă accentul cade pe minorități religioase sau Biserica majoritară, pe monumente istorice sau construcții noi, programe sociale sau educaționale, pe politici publice interne sau priorități externe?

Am observat că avem de-a face cu primul program de guvernare care nu conține niciun fel de referință la culte și libertate Religioasă. E o premieră în România după 1989, când libertatea religioasă, care este unul dintre angajamentele de top ale democrațiilor consolidate (SUA, UK, Germania, Italia etc), pur și simplu lipsește cu desăvârșire dintr-un document care are rolul de a ghida guvernarea în următorii 4 ani. (sursa)

Articolul precedent5 familii mult mai puternice decât masonii sau illuminati, care s-ar putea afla la conducerea lumii
Articolul următorCaz de infectare cu noua tulpină de Covid-19, depistat în Italia la o persoană care nu a avut contacte cu Marea Britanie