Când vine vorba despre doza a treia de vaccin anti-COVID, oamenii se află în fața dilemei: Pfizer, Moderna sau Johnson & Johnson, care este cel mai eficient? Studiile clinice arată că există unele diferențe chiar și între serurile de tip ARNm, însă specialiștii sunt de părere că ambele sunt la fel de eficiente. Medicul Adrian Marinescu răspunde pentru Libertatea cu o recomandare-îndemn: „Mergeți și vă vaccinați, cu oricare dintre opțiuni”. 

La sfârșitul lunii septembrie, autoritățile au început administrarea dozei 3 de vaccin anti-COVID pentru cei care au depășit șase luni de la rapel. 

În România, boosterul se face cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, Pfizer și Moderna, inclusiv pentru cei care au făcut primele două doze cu AstraZeneca. 

Cei care s-au imunizat cu Johnson & Johnson pot opta la booster pentru cele două tipuri de vaccin ARNm sau pentru o altă doză de Johnson & Johnson, a anunțat sâmbătă dr. Valeriu Gheorghiță. Dacă au trecut șase luni de la prima inoculare, aceștia se pot programa pentru a treia doză începând de luni, 8 noiembrie.

Cei care aleg să facă doza 3 cu Moderna, primesc o jumătate de doză (50mg), dacă au schema completă cu un ser ARNm și o doză întreagă (100mg) dacă anterior s-au vaccinat cu un vaccin cu adenovirus.

Ca urmare, au apărut dezbateri cu privire la cea mai bună schemă de vaccinare. Mulți își pun întrebarea: există avantaje în combinarea celor două tipuri de vaccin pe bază de ARN mesager? Ce efecte are combinarea unui ser cu adenovirus cu unul de tip ARNm?

Autoritățile nu au făcut recomandări specifice pentru doza 3

Autoritățile române au subliniat că fiecare este liber să aleagă ce tip de vaccin dorește pentru doza 3, fără să existe riscuri în cazul în care se optează o schemă combinată. Medici din SUA și din România au explicat că cel mai bun vaccin pentru booster este acela care se administrează în centrul cel mai apropiat de casă

Doza a treia de vaccin este recomandată tuturor adulților, dar în special acelora care au trecut de vârsta de 65 de ani, cu boli cronice, precum și personalului medico-social și din învățământ.

Citeşte întreaga ştire: Ce vaccin să aleg pentru doza 3? Cercetătorii explică ce seruri pot fi combinate și cât de eficiente sunt

Articolul precedentCe sunt cardurile embosate şi de ce sunt recomandate de oamenii care lucrează în bănci
Articolul următorEști vaccinat? Acești 4 factori pot să-ți crească riscul de a face Covid-19