Dacă momentul în care se ridică toate restricţiile întârzie, elevii vor începe noul an şcolar în condiţii cu totul speciale. De altfel, în urmă cu câteva săptămâni a circulat schiţa unui ordin de ministru în care se vorbea de mai puţini elevi în clase, ore mai scurte şi alte restricţii. Deocamdată, după redeschiderea creşele și gradiniţelor, numărul de cazuri în rândul copiilor nu a crescut.

Din toamnă, într-o clasă ar putea fi maximum 10-15 elevi. Aceștia vor sta la școală cel mult 4 ore iar fiecare oră de curs va dura 30 de minute. Ceilalți elevi din clasă, care nu vor fi prezenți la școală în ziua respectivă, vor învăța de acasă. 

Una dintre cele 4 ore se va desfășura într-un spațiu deschis, de exemplu în curtea școlii. De asemenea, vor fi interzise experimentele de la orele de științe iar elevii nu se vor mai muta din clasă în clasă. 

Acestea sunt doar câteva din recomandările făcute de Institutul Național de Sănătate Publică în urmă cu mai multe săptămâni, însă reprezentanții ministerului spun că aceste recomandări din luna mai nu mai sunt valabile și asta deoarece noile recomandări făcute de INSP se vor adapta contextului epidemiologic din toamnă.

De asemenea, Guvernul se gândește la școala de acasă și asta deoarece există și un proiect de lege pentru cumpărarea laptopurilor și tabletelor pentru elevi, dar și pentru profesori.

Și creșele și grădinițele de vară s-au deschis, însă cu un număr mai mic de elevi. 

Pe de altă parte, în țări precum Israel și Franța, după deschiderea școlilor și grădinițelor, numărul de cazuri de COVID-19 a crescut semnificativ. (sursa)

Articolul precedent”Profețiile” din Raportul BNR asupra stabilității, cu privire la efectele pandemiei
Articolul următorAmânarea ratelor, o mare amăgire. Câți bani va trebuie să plătiți în plus dacă suspendați plățile