După modelul mai multor țări europene, și Australia a reglementat dreptul la deconectare după serviciu, care prespune că angajații nu mai trebuie să răspundă la telefon sau la e-mail în timpul liber.
Claudia Nițoi: La noi, mai mult de o treime dintre angajați sunt nevoiți să rezolve probleme de serviciu în timpul personal. Parlamentul European vrea să reglementeze la nivelul Uniunii acest drept al salariaților.
Potrivit unei firme de recrutare, încalcarea dreptului de a avea timpul personal este al doilea motiv pentru care angajații renunță la un job, după salariu. În special tinerii cer să nu fie deranjați cu probleme de serviciu în timpul liber.
Angajat: „E timpul meu personal și nu vreau să răspund”.
Pe de altă parte, peste o treime dintre angajații români nu se pot detașa de serviciu după ce își termină programul. Acceptă să fie sunați de șefi chiar și în zilele libere sau în vacanțe.
Angajat: „În orice situație răspund. Probabil că sunt din garda veche, după 35 de ani de muncă sunt obișnuită să trăiesc cu laptopul, cu telefonul lângă mine, și mă și interesează ce se intamplă la job. Le iau cu mine și răspund și în vacanță”.
Angajat: „Răspund, răspund. Avem o relație foarte ok și dacă este nevoie și mă sună, știu că trebuie să răspund”.
Parlamentul European a făcut, încă din 2021, demersuri pentru a reglementa dreptul angajatului de a se deconecta de treburile de serviciu, în zilele libere și în vacanțe, însă nu a ajuns la o decizie finală până acum.
Franța a fost prima țară la nivel european care a reglementat dreptul angajaților de a nu fi conectați non-stop la problemele de serviciu. Exemplul francez a fost urmat de state precum Italia, Spania sau Belgia, și acum Australia, care vrea să îi amendeze pe angajatorii care nu respectă legea.
Și în România sunt companii care respectă zilele libere ale angajaților și nu îi deranjează cu mail-uri, ori telefoane pentru chestiuni de serviciu.
Ana Călugăru, directorul de comunicare al unei platforme de recrutare: „Angajatorii au început să înțeleagă că asta este realitatea pe care trebuie să o accepte, au înțeles că este de altfel și mai sănătos pentru angajați să le poată respecta timpul privat. Este normalitatea pe care angajații și candidții o cer, nu este vazută ca un beneficiu, nu este trecută nici în contractul de muncă, este cumva o înțelegere informală”.
Dacă deconectarea va fi reglementată la nivelul Uniunii, angajatorii care iși deranjează subalternii vor putea fi sancționați.
Sursa: Pro TV