Papa Francisc, care a încetat din viață la 88 de ani luni, 21 aprilie, a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România după Revoluția din 1989. În vizita sa din 2019, Papa Francisc a participat la numeroase evenimente, la Palatul Cotroceni până la sărbătoarea Vizitei Sfintei Fecioare Maria la Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iași.

Vizita papei Francisc în România a avut loc în intervalul 31 mai – 2 iunie 2019. Obiectivul major al vizitei a fost prezidarea slujbei de beatificare a celor 7 episcopi greco-catolici morți în închisorile comuniste.

„Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că i-a îngăduit Succesorului lui Petru să revină în acea țară, la douăzeci de ani după vizita Sfântului Ioan Paul al II-lea”, a fost prima declarație a Suveranului Pontif după ce a revenit la Vatican.

În România, Papa Francisc a vizitat Palatul Cotroceni, s-a întâlnit cu patriarhul Daniel și cu membrii Sinodului Permanent al BOR, apoi cu credincioșii la Catedrala Mântuirii Neamului.

În București, Papa Francisc a oficiat Liturghia de la Catedrala Catolică Sfântul Iosif, apoi a mers la Mănăstirea franciscană din Șumuleu Ciuc și s-a întâlnit cu peste 150.000 de pelerini la Catedrala Sfânta Maria, Regină din Iași.

„Aș vrea să vă dau vouă, tuturor binecuvântarea, exprimându-mi gratitudine pentru că vă aflați aici. Vă mulțumesc pentru că ați venit. Vă mulțumesc pentru că sunteți împreună cu bolnavii voștri, și vouă, bolnavilor, vă mulțumesc pentru că suportați mai departe boala, oferind-o Domnului. Acum, să ne rugăm împreună Maicii Domnului: „Bucură-te, Marie”… Și, vă rog să nu uitați să vă rugați pentru mine”, le-a spus Papa Francisc credincioșilor prezenți.

Ultimul pas al călătoriei Papei Francisc în România a fost și cel mai important: beatificarea episcopilor de la Blaj, pe 2 iunie 2019.

„Îi avem în minte, în mod deosebit, pe cei șapte episcopi greco-catolici pe care am avut bucuria să-i proclam Fericiți. În fața persecuției aprige din partea regimului ei au dat dovadă de o credință și de o iubire exemplare pentru poporul lor”, a spus Suveranul Pontif.

„Bucuria mea a constat în a reuşi să fac aceasta nu de departe sau de sus, ci mergând eu însumi în mijlocul poporului român, ca pelerin pe meleagurile sale. Diferitele întâlniri au evidenţiat valoarea şi exigenţa de a merge împreună, fie printre creştini, în domeniul credinţei şi al carităţii, fie printre cetăţeni, pe planul angajării civile”, a transmis Papa Francisc, după vizita în România, potrivit VaticanNews.

sursa – ziare.com

Articolul precedentCum se alege noul papă: De la fumul alb la tronul papal, proceduri și tradiții respectate cu sfințenie (VIDEO)
Articolul următorMesajul Patriarhului Daniel după moartea Suveranului Pontif: ”Împărtăşim durerea”