Pentru Florin Băncilă, un crescător de vaci de carne din județul Hunedoara, dimineața din Duminica Paștelui a fost una groaznică, informează agrointel.ro. Aceasta i-a adus față în față cu o haită de lupi. Animalele i-au...
Într-un mesaj video postat în seara de Înviere pe pagina proprie de Facebook, senatorul bihorean Florian Bodog i-a îndemnat pe oameni să rămână în case, așa cum a făcut și el personal.
''Vă rog să...
''Dragi prieteni,
Ne pregătim în aceste ore, fiecare de acasă și cu gândul la familiile și la prietenii nostri, să primim într-un fel cu totul nou, vestea și lumina Învierii Mântuitorului.
Eu cred că este important și bine să rămânem în casă, la fel...
"Anul acesta serbăm Sfintele Paști într-o vreme de tristețe, într-o vreme de pandemie, care răspândește oamenilor teamă de îmbolnăvire și de moarte, iar autoriățile sunt nevoite să ia măsuri de oprire a răspândirii bolii. În...
Reacția Bisericii după criticile lui Iohannis privind acordul cu MAI: Nu Biserica ia deciziile, ea doar le respectă
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, afirmă că acordul Patriarhiei Române cu MAI a...
20.000 de măști de protecție vor fi distribuite, începând cu această săptămână, către medicii de familie din Bihor, prin acordul de parteneriat încheiat între Consiliul Județean Bihor, Colegiul Medicilor și Societatea de Cruce Roșie....
Avocatul Gheorghe Piperea a analizat decretul pentru prelungirea stării de urgență semnat de președintele Klaus Iohannis. Piperea arată că odată emis acest decret va permite autorităților să rechiziționeze bunuri sau să cheme persoane fizice pentru a presta...
DSP Bihor informa ieri, printr-un comunicat sec de presă, faptul că a ''închis definitiv centrul de carantină din cadrul Liceului Constantin Brâncuşi Oradea, iar locația respectivă a fost eliminată de pe lista spațiilor stabilite...
Sindicatul Național 'Forța Legii' cere Guvernului să ridice de urgență măsura carantinării obligatorii a personalului din centre de ingrijire si asistenta sociala, sindicaliștii spunând că măsura reprezintă un abuz cu potentiale consecinte grave pentru cei care...
Informațiile științifice despre coronavirusuri ne spun că acestora nu le place uscăciunea. De aceea, când veniți de la piață ori supermarket, frunzele verzi se lasă două ore să se usuce, la temperatura camerei.
Puteți...