Anul viitor, pe la început, Ilie Bolojan împlinește 55 de ani. Este vârsta frumoasă la care Klaus Iohannis a devenit președinte al României. Este, cumva, lucrul la care visează și Ilie Bolojan, atât direct, cât și prin interpuși.

De ani buni, Bolojan investește atât de mult în propria imagine, la nivel național, încât ar fi fost absurd să o facă doar pentru un nou mandat de primar al Oradiei sau de președinte al CJ Bihor. Cinci milioane de euro cheltuite de APTOR în șase ani pentru promovarea providențialului Bolojan sunt, totuși, buget de imagine pentru o funcție mult mai importantă.

Partidul, prietenii, susținătorii l-au vehiculat aproape mereu pe Ilie Bolojan drept candidat cert pentru funcția de prim-ministru liberal. Doar că niciodată discuția asta n-a fost una reală. A fost mai mult dorința fostului primar din Oradea, doar că nimeni nu i-a propus vreodată, cu adevărat, respectiva funcție, cum nu i s-a propus nici o funcție reală în vreun guvern condus de un premier de la PNL. Desigur, cu excepția celei de secretar general al Guvernului, pe care a și ocupat-o puțin pe vremea lui Călin Popescu Tăriceanu.

Mulți au văzut în Bolojan, pe vremea când era primarul celui mai promovat oraș, mai mult decât un posibil prim-ministru. Era deja, pentru fanii lui, viitorul președinte al țării. Dacă a putut face din Oradea un oraș care se învârte după soare, va face și din România același lucru. Exact țeapa pe care au mai luat-o românii și în 2014, când au votat un alt Mesia, primar al unui oraș văruit doar în centru. Doar că, spre deosebire de Sibiu, unde lucrurile se mai mișcă economic, Oradea a rămas un oraș destul de mic, unde mâna de muncă este bună doar dacă este foarte ieftină, la limita salariului minim pe economie.

Dacă ar fi rămas primar al Oradiei, Ilie Bolojan ar fi fost în cărțile ipotetice ale președinției și în ziua de azi. Ar fi umplut țara cu realizări de advertorial, ar fi vorbit competent despre fonduri europene și Art Nouveau, ar fi plătit locuri fruntașe în clasamente irelevante și ar fi avut o singură nemulțumire: că orădenilor le e frică să zboare și de aia nu există curse externe de pe aeroportul din Oradea. Bine, nici străinilor nu le place să zboare, de aia nu există companii aeriene interesate să aducă milioanele de turiști străini care vor neapărat să viziteze capitala Bihorului. Și cum pe drumurile naționale și județene se circulă greu, turiștii străini nu prea vin nici cu mașina, bicicleta sau pe jos. Asta în ciuda faptului că Oradea este prezentată drept cea mai râvnită destinație turistică din România. Râvnită, poate, atinsă în nici un caz.

Dar Bolojan a vrut să dovedească faptul că poate mai mult. Că nu e doar un bun primar promovat pe bani grei, ci are cu adevărat anvergură. Așa că s-a făcut președinte al Consiliului Județean Bihor.

Tot anul viitor, când va împlini 55 de ani, Bolojan va mai împlini și patru ani de când e președinte de CJ. Patru ani în care a reușit doar să preia din mers niște proiecte mai vechi, să le modifice după gustul lui și aproape să le înfigă în gard. Proiectele proprii, precum revigorarea aeroportului, sunt într-o fază atât de incipientă, încât va mai fi nevoie de mulți ani pentru ca ele să lucească vederii noastre.

Dacă ar fi rămas primar încă patru ani, Ilie Bolojan ar fi putut să se mențină pe val, să fie acolo când se discută candidaturile la președinție. Căci, până la urmă, ultimii doi președinți vin direct din scaunul de primar. Din scaunul de președinte de CJ, se pare, ajungi mai ușor în beciurile DNA decât în cele ale Cotrocenilor. (catavencii.ro)

Articolul precedentAJOFM Bihor organizează Bursa locurilor de muncă. Informații despre înscriere și participare
Articolul următorAproape 500.000 de români lucrează sezonier în străinătate. Ce salarii câștigă