Din vîrful muntelui de morți și răniți, Florin Vasile Cîțu anunță victoria – scrie Doru Bușcu în Catavencii.ro.

„Victorie!“, zice el. „Fitch a menținut rating-ul de țară al României.“ Vocea îi reverberează ca dintr-un cavou, unde economia e așteptată să se întindă cu mîinile pe piept, dar știrea e adevărată. Avem BBB minus, n-am fost retrgradați în categoria junk, adică stăm într-un fel de purgatoriu pînă se decide Dumnezeu dacă rămînem acolo sau ne prăbușim în infern.

Acum să ne prefacem că punem întrebarea „Cine este Dumnezeu?“ și să vorbim despre arhanghelii care-l reprezintă.

Cu cîteva zile înainte de Fitch, Moody’s ne-a făcut aceeași bucurie și urmează, pînă în Crăciun, să ne firitisească și Standard and Poor’s. Cele trei mari agenții de rating ne mențin rating-ul de țară. În traducere, ne scot din groapa dobînzilor, ne feresc de stigmatul riscului investițional. Ne păstrează, adică, în salon, nu ne duc la ATI.

Moody’s, Fitch și Standard and Poor’s sînt îngerii păzitori ai economiei americane. Alături de armată, de Banca Mondială, de FMI și de tipografia de dolari, aceste agenții globale de rating veghează pașii hegemoniei SUA. Cursul planetar de economie, predat de aproape un secol de marele capital nord-american, și-a construit seminarii ajutătoare, iar agențiile de rating explică elevilor întîrziați ce materii prime trebuie să pregătească pentru a lua notă de trecere.

Cîțu se temea de alde Moody’s încă din iarnă. S-a temut și în primăvară, și în toamnă, ba chiar și în vară, cînd Standard and Poor’s ne-a menținut rating-ul așa, de încurajare. Nu s-a mai temut, însă, după vizita unor miniștri liberali la Washington, unde a fost semnat acordul de achiziție de armament pentru 2020-2030. Tot la Washington, colegii lui Cîțu au făcut curte unui credit de șapte-opt miliarde de dolari de la Banca de Export-Import a SUA, care va finanța, printr-o companie americană, AECom, lucrările de la Cernavodă. Tot din SUA e de așteptat că vor veni creditele pentru autostrăzile și căile ferate care își propun să unească trei mări.

Moody’s, Fitch și Standard and Poor’s sînt companii americane și ne-au dat BBB minus după ce România și-a deschis la Washington buzunarele ei mici, dar generoase.

Cînd au argumentat menținerea rating-ului, și Moody’s, și Fitch și-au arătat mulțumirea că Guvernul României nu anunță o creștere de taxe (ce guvern din lume ar face asta înaintea campaniei electorale?). În schimb, nici Moody’s, nici Fitch n-au luat în calcul contractele de armament fără offset, adică fără o întoarcere a capitalului în țara cumpărătoare, fapt ce degradează, automat, rating-ul economiei. Toate cele trei agenții au notat bine intenția guvernului PNL de a nu crește pensiile cu 40%, dar au uitat să noteze prost decizia de a face infrastructură pe credit în locul fondurilor europene.Iar cînd cele 20 de miliarde de euro, împrumutate în devălmășie de Cîțu,și-au arătat în bilanțuri splendida destrăbălare, Moody’s vorbea la telefon cu soția, Fitch sorbea din cafea, iar Standard and Poor’s avea programare la dentist.

Dar, la sfîrșitul zilei, ceea ce contează e victoria. Avem un BBB minus care ne scapă de dobînzile Etiopiei și Sudanului, dar ne permite să ne împrumutăm de trei ori mai scump ca Bulgaria și de patru ori mai scump ca Cehia, Ungaria și Polonia, exact așa cum ne obișnuise Florin Vasile Cîțu. Oficial ne merge bine, cum zice cîntecul. Sîntem apți de mulgere, iar acum avem și certificatele care ne lipseau.

SUA sînt partenerul nostru cel mai prețios, iar sprijinul lor militar și extramilitar ne face frecventabili, ne ține cumva în cărți. Fără America nu intram în NATO, și fără NATO nu pupam UE. Destinul nostru european a fost și este marcat puternic de interesele americane, atîtea cîte sînt, în această margine a lumii. Numai că, avînd ocazia să facem afaceri cu America, noi insistăm să facem plecăciuni.

Ne costă șapca aia de la Washington cît o revoluție industrială.

sursa – Catavencii.ro autor – Doru Bușcu

Articolul precedentJoe Biden este încrezător că va deveni președinte, Donald Trump denunță presupuse fraude electorale
Articolul următorPe cine ajută închiderea piețelor?