PNL-istul Ionel Avrigeanu, consilier județean, a fost instalat azi ca șef al Administrației Bazinale de Apă Crișuri, în prezența prefectului Dumitru Țiplea.
Ca să arate, probabil, că ei nu sunt ca foștii (sic!), PNL-iștii locali au scos din joben o persoană foarte profesionistă – în cuvintele prefectului, el însuși un mare profesionist, făcut peste noapte, la Arad, funcționar public, în cel mai scandalos mod posibil!
O fi domnul Avrigeanu profesionist, doar că nu știm la ce. În calitate de absolvent al Universității de petrol și gaze Ploiești domnul Avrigeanu știe probabil despre apă faptul că e bună de băut, bună de duș – dar nu la Oradea, unde e rece ca gheața, iar depre Criș știe că e repede și curge.
Pe lângă asta, mai știm că nu știm din ce trăiește domnul Avrigeanu, că este un mic traseist politic local, UFD – PDL – PNL, că pe vremea când era în PDL și se războia cu PNL a vrut să revoluționeze (sic!) activitatea CJ Bihor prin impunerea unui punct de Diverse pe ordinea de zi a fiecărei ședințe și că l-a acuzat pe fostul președinte liberal al CJ Bihor, Cornel Popa, că transformase instituția într-un fel de Saint-Tropez…
După cum se vede, o persoană foarte profesionistă. Și dat fiind că o spune prefectul – la fel de politruc precum domnul Avrigeanu, e musai să credem… Vai de apele noastre.