Cancelarul austriac a acuzat vineri o serie de state membre din Uniunea Europeană (UE), fără a le numi, că au negociat în culise “contracte” cu producătorii, criticând o repartizare inegală a vaccinurilor anti-Covid între țări, potrivit AFP.
“Există indicii potrivit cărora a existat o instanță, un bazar unde au fost încheiate acorduri suplimentare între state membre și firme farmaceutice”, a declarat în fața presei Sebastian Kurz, care a precizat că a împărtășit aceste informații cu liderii belgian, grec, polonez, sloven și ceh.
“Mulți nu și-au crezut urechilor, deoarece acest lucru contrazice clar obiectivul politic al UE” privind o repartiție echitabilă, a subliniat cancelarul.
“Trebuie să aflăm cine a semnat contractele”, a adăugat Kurz, care a susținut că acestea au fost “secrete” și că nici el nu a putut să le consulte. Cancelarul a lansat totodată un apel “urgent la transparență totală”.
Potrivit acestuia, Malta ar primi “până la de trei ori mai multe doze pe locuitor decât Bulgaria” până în vară. Olanda ar fi de asemenea favorizată, cu “de două ori mai multe doze decât Croația până la finalul lui iunie”. Letonia ar fi defavorizată în timp ce Austria se situează în medie.
Uniunea Europeană a apărat însă mecanismul actual. (sursa)