Toți cei care, băieți deștepți, ne sfătuiau să nu boicotăm firmele și produsele austriece în urma votului Vienei împotriva aderării noastre la Schengen, se pot bucura acum! Au avut dreptate! Noi nu i-am boicotat, iar ei ne șantajează!
Asta în vreme ce TOATE instituțiile europene au confirmat, oficial și repetat, că îndeplinim TOATE condițiile de aderare încă din 2011!
Este că suntem deștepți?
Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, a transmis, potrivit Digi24, trei condiții Austriei pentru a accepta aderarea României în Schengen pe cale aeriană.
1) Consolidarea în continuare a protecției la frontierele externe ale Uniunii Europene. Prezența Frontex (poliția de frontieră a Uniunii Europene – n.r.) la frontiera bulgaro-turcă ar trebui să fie cel puțin triplată. De asemenea, trebuia crescut „substanțial” sprijinul financiar pentru protecția frontierelor externe bulgare și române.
2) Controale consolidate la frontieră la frontierele terestre dintre Bulgaria și România, precum și dintre România și Ungaria.
3) „Asumați-vă responsabilitatea pentru migranții care au sosit ilegal în Austria” – este a treia condiție formulată de Ministerul austriac de Interne. (sursa)