Într-o conferință de presă susținută azi la sediul organizației județene și transmisă live pe Facebook, vicepreședintele PSD Bihor, Florian Sîrca, a venit cu noi detalii despre bugetul de investiții al municipiului Oradea.
Astfel, în 2020 acesta a fost de aproximativ 150 de milioane de euro, în 2021 de 200 de milioane, iar în acest an de 240 de milioane de euro. Aproximativ 85% din acest buget, spune Florian Sîrca, este asigurat de orădeni, direct sau indirect, prin contribuțiile la bugetul Statului. Inclusiv fondurile europene atrase reprezintă în bună parte întoarcerea banilor plătiți de orădeni la bugetul național!
Florian Sîrca: Aproximativ 85 % din acest buget este asigurat de orădeni întrucât veniturile proprii ale Primăriei sunt furnizate de aceștia (taxe și impozite locale, venituri din cote defalcate, impozit pe venit și TVA, credite, aportul companiilor din subordine, 2-3%, incluzând și fondurile atrase de la bugetul de stat întrucât persoanele juridice și fizice din Oradea au contribuit la bugetul Statului Român cu următoarele sume:
2020, 650 milioane de euro, plus minim 150 milioane de euro de la mari contribuabili , adică un total de 900 milioane de euro.
2021, 720 milioane de euro, plus minim 170 milioane de euro de la mari contribuabili, adică un total 990 milioane euro.
2022, 1 miliard de euro, plus 250 milioane euro mari contribuabili.
Din fondurile europene atrase de Oradea vă pun în vedere, a spus Sîrca, faptul că Romania contribuie anual la bugetul UE, inclusiv din banii orădenilor!
Astfel, fluxurile cu UE la 31.07 ne arată că, din 2007, România a atras 50 miliarde de euro și a contribuit cu 25 de miliarde de euro. Ceea ce înseamnă că din cele aproximativ 35 de milioane atrase de Oradea anual, jumătate sunt tot din banii orădenilor întrucât contribuția lor la bugetul național în această perioadă este de aproximativ 500 de milioane de euro pe an.
Iar dacă ținem seama că jumătate din fondurile UE atrase de Romania au avut ca și destinație sectorul agricol, rural și piscicol, vom constata foarte ușor că 92,5% din bugetul orașului este asigurat exclusiv de către orădeni, a mai spus Sîrca.