suceavalive.ro: Duminică, 21 august, primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost socru mare, moment ce a adunat deopotrivă oameni și emoții de purtat în suflet multă vreme. Dan Negură, unicul său fiu, alături de frumoasa sa soție Anca, au avut parte de o petrecere cu foarte mulți invitați, din diferite domenii de activitate, cu muzică de înaltă calitate și bucate dintre cele mai alese.

Printre cei care au luat parte la povestea celor doi tineri s-au aflat și ministrul Daniel Cadariu, Doina Iacoban, subsecretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene, prefectul județului, președintele CJ Gheorghe Flutur, parlamentari, peste 20 de primari și oameni de afaceri.

Nașii tinerilor căsătoriți, oameni apropiați de primarul Mihăiță Negură, președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, precum și omul de televiziune Marin Barbu, au trăit alături de fini fiecare emoție și bucurie, sincer și cu multă modestie. (sursa)

Libertatea.ro: O petrecere cu Adrian Corduneanu l-a costat postul pe fiul primarului din Câmpulung Moldovenesc

Ofițerul Dan Negură a fost retrogradat, după o anchetă internă, din funcția de ofițer specializat în structura economică, ca subcomisar la departamentul judiciar de furturi.

Interlopul ieșean Adrian Corduneanu nu poate să trăiască fără petreceri. Au demonstrat-o imaginile din plină stare de urgență, când cel poreclit „Beleaua” și-a scos prietenii din casă și a petrecut de ziua sa de naștere.

Dar aceasta n-a fost singura ieșire de răsunet. În luna octombrie a anului trecut, Corduneanu a ieșit la o cafea în oraș cu Dan Negură. Acesta fiind angajat la Serviciul de Investigaţii a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava, dar și fiul primarului din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură.

Poze la piscină și la cafenea

Chiar Negură jr a publicat pe Facebook mai multe fotografii în care apărea alături de cunoscutul membru al lumii interlope, Adrian Corduneanu. După preluarea acestora de presa locală, le-a șters și a susținut că sunt un trucaj. Întrebat de jurnaliștii suceveni dacă profilul de Facebook în care apare la piscină sau la volanul unui autoturism BMW este al lui, Negură jr a negat. Dar la o oră după discuția telefonică avută cu jurnaliștii în octombrie, profilul a fost dezactivat.

Aceasta nu era singura imagine în care apărea lângă „Beleaua”. Mai postase o fotografie stând alături de Corduneanu la o piscină şi ciocnind o halbă cu bere. Mai mult, cei doi erau prieteni buni și extrem de activi pe Facebook, comentându-și și apreciindu-și reciproc fotografiile și postările.

Citeşte întreaga ştire: O petrecere cu Adrian Corduneanu l-a costat postul pe fiul primarului din Câmpulung Moldovenesc

Articolul precedentCând vom începe să plătim garanția de 50 de bani pentru sticlele de băuturi
Articolul următorPSD Aleșd: Orașul nostru are nevoie de o centură care să scoată traficul greu de pe străzi!