stiripesurse.ro: Începând din 1 noiembrie, preşedintele Consiliului Judeţean, Ilie Bolojan, l-a luat consilier personal pe probleme ale comunităţii maghiare pe preşedintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), Csomortanyi István.

În decembrie 2019, preşedintele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania, orădeanul Csomortanyi Istvan, a fost amendat cu 5.000 lei de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru că într-o fotografie în care făcea salutul nazist.

“A fost o decizie în unanimitate. Încalcă demnitatea umană a unei minorități naționale și a memoriei victimelor regimului nazist. L-am sancționat cu amendă de 5.000 de lei și are obligația să comunice decizia CNCD pe pagina de internet a PPMT timp de 30 de zile, în română și maghiară. Am avut în vedere și faptul că este președinte de partid”, declara la momentul respectiv preşedintele CNCD, Csaba Asztalos, pentru G4Media.ro.

Fotografia a fost realizată în 2006, în timpul Taberei Tineretului Maghiar din Ardeal (EMI), organizată anual la Gheorghieni, în judeţul Harghita, şi susţinută financiar de partidul ultranaţionalist Jobbik, de extremă dreapta, precum şi de alte organizaţii maghiare.

La scandalul generat de apariția fotografiei pe pagina de Facebook a PPMT a reacționat și deputatul minorității evreiești din România, Silviu Vexler.

„Am fost revoltat să observ astăzi, în presă, fotografia cu domnul Csomortányi István – președintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania, făcând salutul nazist “Seig Heil”, alături de alte persoane. Nu pot să înțeleg o astfel de atitudine, mai ales când vine din partea unui tânăr. Este complet inacceptabil ca un om politic să folosească un astfel de gest, încărcat de o simbolistică atât de negativă și legat de cea mai neagră perioadă din istorie. O temă de gândire : oare cum privește și ce simte un supraviețuitor al Holocaustului când vede o astfel de fotografie? Această situație dovedește din nou și din nou, dacă mai era necesar, nevoia educației despre perioada Holocaustului și despre suferința inimaginabilă îndurată în acea perioadă de tristă amintire. Condamn cu fermitate acest gest”, scria Vexler pe Facebook. (stiripesurse.ro)

Articolul precedentGeorge Simion (AUR): Nu e bine să fiţi în stare de ebrietate când sunteţi în plenul Parlamentului, domnule Cupşa
Articolul următorPNL a decis să negocieze formarea noului guvern cu PSD până la 1 decembrie. Să vedem dacă se face și dacă ține până de Dragobete…