“Este voinţa preşedintelui Iohannis”
Despre faptul că unii primari din Ardeal spun că nu vor trage la lista comună PSD-PNL pentru europene și că Nicolae Ciucă nu ar avea susţinerea partidului în unanimitate, Chireac a spus: “Să vedem dacă nu vor trage, fiindcă la mijloc mai este şi preşedintele Iohannis.
Ceea ce vedem aici nu este voinţa partidelor politice, ci este voinţa preşedintelui Iohannis – şi în privinţa comasării, şi în privinţa listelor comune. Să fie foarte clar!
Şi în privinţa mutării alegerilor prezidenţiale în septembrie, pentru că domnia sa probabil va pleca înalt comisar, reprezentat al UE pentru Ucraina şi, atunci, are nevoie să încheie al doilea mandat prezidenţial un pic mai devreme. Cel care are forţa este preşedintele Klaus Iohannis.
Că are forţă asupra PNL-ului nu mă mir, dar are forţă asupra PSD-ului. Ceea ce nu face decât să ne bucure. Asta înseamnă un preşedinte al întregului popor…”
Alegerile prezidențiale, ambele tururi ar urma să se țină în septembrie, în 8 și în 22. (dcnews.ro)