Un număr tot mai mare de oameni foarte bogați investesc bani grei în biohacking – termen ce acoperă o serie de acțiuni făcute în scopul maximizării potențialului biologic al unei persoane –, urmărind să rămână tineri cât mai mult timp posibil.

Multimilionarul australian Tim Gurner este unul dintre ei, scrie The Guardian. Gurner, care este dezvoltator imobiliar și consultant financiar, a devenit oarecum faimos în 2017 după ce a spus tinerii nu-și permit să cumpere locuințe pentru că mănâncă toast cu avocado și s-a făcut din nou remarcat zilele trecute când a afirmat că rata șomajului ar trebui să crească pentru a le ”aminti oamenilor că ei lucrează pentru angajator, nu invers”.

Când nu face declarații controversate, Gurner este preocupat de combaterea semnelor procesului de îmbătrânire. O parte dintre tehnicile lui preferate aplicate în acest scop sunt disponibile la așa-numitul său ”club al longevității”, numit Saint Haven, aflat într-o suburbie a orașului Melbourne. Pachetul complet costă 250.000 de dolari și include capsule cu oxigen hiperbaric, crioterapie și terapii intravenoase.

Gurner, care și-a văzut tatăl suferind de cancer, susține că a încercat deja tot ce există în prezent în materie de biohacking.

”De la micro doze de ciuperci la saune cu infraroșu, vapori, Oura (un inel inteligent –n.red.), drenaj limfatic. Totul. Vreau să încerc totul și să văd ce funcționează pentru mine”, spune australianul.

Biohackingul poate însemna orice, de la activități ușoare ca exerciții de respirație, meditație și restricții privitoare la dietă, la cocktailuri de zeci de suplimente, transfuzii de sânge și băi cu gheață. Orice promite să aibă beneficii antiîmbătrânire.

De exemplu, antreprenorul american Bryan Johnson, din domeniul tehnologiei, nu mănâncă după ora 11, nu iese seara, nu bea alcool și a cheltuit milioane de dolari încercând să inverseze procesul de îmbătrânire. ”Așteptările pentru prima întâlnire” includ ”sex programat” și dormit separat, iar vacanțele în locuri însorite sunt excluse.

Fostul șef al Twitter, Jack Dorsey, nu mănâncă decât o dată pe zi, iar dimineața consumă o apă cu lămâie și sare de Himalaya.

Ce spun specialiștii?

Luigi Fontana de la Universitatea din Sydney, expert în longevitate, este de părere că oamenii își irosesc banii căutând o ”pilulă magică”, o soluție simplă la probleme complexe.

”Cheltuiești o mulțime de bani pe intervenții nedovedite – nu știm dacă este bine, rău sau neutru”, spune Fontana.

Singurele strategii demostrate care susțin o viață lungă și sănătoasă sunt dieta, sportul, somnul de calitate, reducerea stresului, renunțarea la alcool și la fumat.

”Dieta este cea mai importantă intervenție pentru a încetini acumularea distrugerii. O dietă sănătoasă cu alimente de înaltă calitate, redusă în calorii goale, bazată în principal pe plante cu multe legume diferite, leguminoase, pește, nuci și lactate cu conținut redus de grăsimi”, spune expertul. (sursa)

Articolul precedentFermierii români cer guvernului să interzică importul cerealelor din Ucraina. „Solicitarea noastră nu afectează în niciun fel tranzitul”
Articolul următorSecretul funcționării creierului. Tehnicile simple care ne ajută să ne vindecăm și să fim fericiți