Mihai Oprișor: În NATO este simplu ca, pe baza tratatului de apărare care are principii clare și destul de exacte, să se ajungă relativ ușor la un consens. În chestiuni de apărare, problemele sunt simple și exacte, nu e nevoie de analize complicate ca să vezi, de exmplu, că Rusia a invadat Ucraina și pornind de la acest adevăr să-ți oferi ajutorul.

În UE lucrurile sunt complicate pentru că sunt amestecate, pentru că puterea centrală a uniunii intră în competiție cu puterea statelor care o compun. Fiecare stat ce a aderat la UE și-a declinat o parte din suveranitate uniunii. Unde începe și unde se termină partea de suveranitate a uniunii față de cea a unui stat membru? Nu este foarte clar, n-am știință să existe în relația UE-state membre granițe precise ca cei doi centri de putere să nu interfereze. Iar când interferează, progresiștii vor spune că trebuie să lăsăm decizia la UE, iar suverniștii că trebuie să decidem noi.

Justiția, de exemplu, este o struțo-cămilă, Avem pe de o parte constituții ale statelor membre și curți constituționale statale. Dar avem și CJUE pe care, toți am acceptat-o ca instanță supremă devreme ce cazurile naționale merg acolo spre judecată. Curtea de justiție europeană nu este o curte constituțională europeană, este doar un tribunal. Comisia de la Veneția are rolul unei supra-instanțe europene, dar deciziile ei nu au caracter obligatoriu, pe când cele ale CJUE, da. Am dat UE dreptul de a judeca, dar acasă judecăm fiecare după cum vrea, poate, știe sau este obligată de constituția statală curtea constituțională locală.

Avem aici un caz clasic de împărțire a puterii între state și UE cel puțin nefirească. Iar prevederea CJUE ca deciziile ei să fie deasupra celor ale curților constituționale are noimă din punctul european de vedere, n-are noimă din cel național. Decizia domnului Predoiu de a introduce în legile justiției prevalența legilor europene asupra legilor naționale vrea să soluționeze problema în sens european. În sens național era suficient ca legile europene să le înlocuiască bucată cu bucată pe cele naționale, acolo unde prevederile lor erau opuse. Tare complicat, nu-i așa?

Felul de organizare politic și social al statelor membre nu este același, avem monarhii, state prezidențiale, republici parlamentare, fiecare cu nuanțele sale specifice de împărțire a puterii. Iar Bruxelles devine pe zi ce trece un mamut mai birocratic și mai obtuz, iar cu asta mai puțin dispus să țină seama de specificitățile statelor membre. Pentru Bruxelles nivelarea politică ar fi de dorit, pentru fiece stat păstrarea identității sale este o chestiune vitală. În realitate niciuna dintre cele două dorințe nu are relevanță, una pentru că acei comisari europeni trebuie să țină cont că statele au intrat în uniune așa cum sunt ele, iar statele că forma lor de guvernare nu este singura legitimă, nu este imuabilă.

Apoi, același lucru se vede diferit de la Bruxelles și dintr-o capitală. Problema irigațiilor în România este un bun exemplu. Avem nevoie de irigații și de bani europeni pentru asta, dar suntem la stadiul în care felul clasic de irigare la noi nu este definitivat iar birocrații ne cer să trecem la următorul stadiu, cel al eficientizării felului de a iriga, de parcă România ar fi brăzdată de canale de irigații funcționale. Pentru Bruxelles noi nu ne-am făcut temele, pentru noi Bruxelles-ul nu înțelege realitatea.

Interesul comun al celor care ne conduc, fie de la Bruxelles, fie din vreo capitală, de a-și conserva puterea face ca lucrurile să devină și mai complicate. Ca orice birocrație, cea de la Bruxelles va tinde să crească și să-și sporească atributele de decizie, iar banii pe care îi are la dispoziție și pe care îi redistribuie statelor sunt mijlocul perfect.

În capitalele statelor, partidele vor și ele să-și conserve și să-și sporească puterea și pentru asta vor folosi orice mijloace, mai mult sau mai puțin aflate în consonanță cu cerințele europene. Iar de aici conflictul. Noi țipăm că ni s-a prăbușit industria și nu avem bani ca să remontăm situația, dar aruncăm banii pe pomeni electorale în loc să-i investim, UE ne amenință cu sancțiuni pentru depășirea deficitului bugetar. Progresiștii vor spune că UE are dreptate și vor acuza clasa politică de proastă guvernare, suveraniștii vor spune că e dreptul nostru să trăim ca ceilalți din UE. Un dialog al surzilor.

Felul în care Comisia Europeană înțelege să conducă, prin asumarea unor proiecte mari, grandioase poate fi corect dacă ar ține cont de specificitățile statelor. Un proiect nivelator nu doar că va produce disfuncționalități la nivelul statelor, dar se poate compromite prin acestea.

Green Deal-ul este un proiect bun, viitorul omenirii poate fi numai verde, numai ecologic, altfel nu va mai fi deloc. Dar să închizi capacități de producție înainte de a pune altceva în locul lor, din credința că odată ce aceste capacități vor fi închise statele membre vor fi obligate să se reconvertească energetic, este o colosală greșeală strategică. Schimbarea de paradigmă a energiei europene altoită pe foamea fantastică de energie electrică ce va fi generată de automobilele electrice poate duce la ruperea echilibrului. Comisia forțează procesul acesta iar statele membre știu că nu vor putea ține pasul cu construcția noilor capacități de producție care să asigure nevoile energetice proprii.

Apoi, la Bruxelles conduc unii dintr-un curent politic iar la nivel național alții, din alt curent politic. Ideologiile acestora sunt câteodată complet opuse și astfel în opoziție vor fi și cele două poluri de putere. Măsurile cerute de unii se vor lovi de măsurile impuse de ceilalți, iar calea de mijloc va fi greu de găsit.

N-are cum să fie un parteneriat state membre-UE bazat pe înțelegere și pe conlucrare perfectă. Nicăieri în lume nu există așa ceva, la urma urmei politica e făcută de oameni iar oamenii sunt diferiți. Normal ar fi ca toate aceste lucruri să fie discutate și redefinite, și puse într-un cadru state-UE care să fie un pic diferit de la stat la stat.

Am semnat un tratat la intrarea în UE, ar fi normal ca măcar o dată la zece ani anexele tratatului să fie rediscutate și refăcute. Dar noi nu ne-am definit interesul național, noi nu avem un plan de țară economic, energetic, darămite politic. De aici toate contrele dintre politicienii noștri și birocrații de la Bruxelles din care suveraniștii trăiesc și se hrănesc.

Politica puterii la Bruxelles tinde să ducă UE spre o federație de state, pe când la nivel național ideea aceasta nu este încă agreată. Oamenii se tem ca într-o atare situație specificul lor național să fie maculat, mai direct spus, se tem ca ei, cetățenii unor state mici, să nu se piardă identitar în marea masă progresistă europeană. Oamenii se simt datori să se protejeze și caută politicieni care să le garanteze protecția.

Creșterea curentului suveranist la nivel european are drept cauză disfuncționalitățile construcției europene și impactul acestor disfuncționalități la nivel statal. În loc să amenințe Italia cu tăierea de fonduri pentru că cetățenii nu au votat cum ar fi vrut Comisia Europeană, doamna Ursula von der Leyen ar trebui să ceară studii și sondaje care să identifice cauzele acestei schimbări politice ca, pe baza lor, să poată lua măsurile necesare care să asigure o mai bună funcționare a mecanismului european.

Dacă știi ce vor cetățenii, dacă identifici cauzele temerilor și angoaselor lor, poți combate curentul suveranist dacă ți se pare că acesta sapă la temelia instituțiilor europene. Ceea ce nu se va întâmpla, pentru că suveraniștii nu vor dărâma UE ci vor forța paradigma modului de partajare a puterii între birocrația europeană și statele membre. Nu e mai corect să afli de ce ca să știi cum poți face asta fără cheltuieli și inutile războaie politice?

Un proces de dialog care să redefinească granițele dintre puterea europeană și cea a statelor membre este necesar. El trebuie să ducă la reguli clare, la delimitări precise, la trasări exacte. Trebuie să știm ce poate face puterea de la Bruxelles și ce nu, la fel cum trebuie să știm care ne sunt limitele de putere în care statele noastre se pot mișca nestingherite.

Astfel divergențele se vor atenua și este posibil să avem parte de o mai bună guvernare și statală și europeană. Ori, nu asta ne dorim fiecre dintre noi? (sursa)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.