De mai bine de zece ani, România se află în topul ţărilor UE la numărul de mame sub 19 ani – peste 18.000. Mai rău decât noi stă doar Bulgaria. Ultimele statistici arată că, din 749 de mame cu vârsta sub 15 ani, 29 sunt deja la a doua naştere, iar cele mai multe vin din judeţul Mureş. Bihorul se află pe un nefericit loc 7 la nivel național.

România dă aproape un sfert – 23% – din totalul mamelor minore din UE, potrivit Eurostat. O statistică deloc nouă, dar care nu a dat de gândit, până acum, niciunui politician aflat la putere, indiferent de gen. Cele mai recente date comunicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că, din cele 199.720 de naşteri din 2019, 749 provin de la mame cu vârsta sub 15 ani şi 17.933 de la mame cu vârsta între 15 şi 19 ani.

Riscurile unei sarcini la adolescenţă

O anchetă sociologică derulată anul trecut de Salvaţi Copiii România arată că aceste fete nu au interacţionat niciodată cu serviciile publice de asistenţă socială. „Distanţa mare faţă de cabinetele medicale şi lipsa resurselor pentru a plăti transportul, precum şi lipsa de informaţii cu privire la ce servicii medicale ar trebui accesate în timpul sarcinii împiedică multe adolescente însărcinate din zonele rurale defavorizate să meargă la medic şi de multe ori acestea aşteaptă până când situaţia se înrăutăţeşte sau recurg la auto-medicaţie în timpul sarcinii. Aceste mame trebuie susţinute suplimentar, astfel încât nici ele, nici nou-născuţii să nu fie puşi în situaţii de risc”, atrage atenţia Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv Salvaţi Copiii România. (adevarul.ro)

Articolul precedentCreștere importantă a cazurilor de COVID în ultimele două săptămâni în rândul copiilor!
Articolul următorDupă ce a promis că este liderul unui guvern al investițiilor, Cîțu anunță că taie 200 de milioane. De la investiții!