Rezultatele admiterii la liceu 2022 a absolvenților de clasa a VIII-a au fost publicate pe admitere.edu.ro și la avizierele liceelor. Rezultatele repartizării în licee vor fi disponibile online cu codul pe care fiecare elev l-a primit de la școală.
110.035 de candidați au fost repartizați în prima etapă de admitere la liceu 2022, iar 6852 nu au fost repartizați, urmând să intre în etapa a doua. La nivel național au rămas 4.993 de locuri neocupate.
Rezultate Admitere Liceu 2022 Bihor (sursa)
Cum s-a calculat media de admitere la liceu 2022
Media de admitere la liceu 2022 pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a a absolvenților învățământului gimnazial se calculează ca media ponderată între media generală la Evaluarea Națională 2022 susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.
Calculul mediei de admitere la liceu 2022 se face astfel:
MA = 0,2 × ABS + 0,8 × EN
unde:
MA = media de admitere;
ABS =media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;
EN = media generală obţinută la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a.
Media de admitere la liceu 2022 se calculează, indiferent dacă media generală la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a este inferioară notei cinci. Media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a şi media de admitere se calculează cu două zecimale, fără rotunjire. Excepţie fac liceele/clasele pentru care se susţin probe de aptitudini, clasele cu regim de predare bilingv pentru care se susţin probe de verificare a cunostinţelor de limbă modernă şi clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale pentru care se susţin probe de verificare a cunostinţelor la limba maternă.
Criterii de departajare pentru elevii cu medii egale de admitere la liceu 2022
În cazul în care doi candidaţi au medii de admitere la liceu 2022 egale, aceştia vor fi departajaţi folosind, în ordine, următoarele criterii:
- a) media generală la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a;
- b) media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;
- c) nota obţinută la proba de limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2022;
- d) nota obţinută la proba de matematică de la Evaluarea națională 2022;
- e) nota obţinută la proba de limbă maternă de la Evaluarea națională 2022.
În cazul în care, la o unitate de învăţământ, pe ultimul loc, există candidaţi cu opţiunea exprimată pentru acea unitate școlară care au mediile de admitere la liceu 2022 şi toate mediile menţionate mai sus egale, atunci toţi aceşti candidaţi sunt declaraţi admişi la opţiunea solicitată.
Pentru liceul teoretic și vocaţional, repartizarea candidaţilor se efectuează pe filiere, profiluri și specializări, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere/mediilor finale de admitere şi în funcţie de opţiuni.
În cazul filierei tehnologice, repartizarea candidaţilor se face pe domenii, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi în funcţie de opţiuni. Repartizarea pe calificări profesionale se va face în următorii ani de studiu, potrivit structurii curriculare aprobate şi conform reglementărilor în vigoare. Unitatea de învăţământ şi inspectoratul școlar au obligaţia de a afişa oferta de şcolarizare/oferta de formare profesională concretizată în profiluri, domenii şi calificări profesionale.
Pentru liceele din filiera vocaţională – profilurile sportiv, militar, teologic, artistic, pedagogic – precum şi pentru liceul Waldorf, specializarea filologie, se vor organiza, înainte de începerea repartizării computerizate, probe de aptitudini. (sursa)