Bebelușul român, ai cărui părinți au fost arestați în Danemarca pe motiv că l-au agresat, a ajuns în România, pe aeroportul din Iași, împreună cu bunicii materni, unde au fost așteptați de zeci de susținători.

Rudele, vecinii și prietenii din comuna vasluiană Negrești, dar și foarte mulți alți cunoscuți din alte localități și chiar din Republica Moldova și Ucraina au venit la aeroport să îl întâmpine pe copilul care a fost preluat de autoritățile daneze după ce părinții săi au fost acuzați că l-au agresat. 

”Să îți vezi nepoțelul în brațe după 5 luni, să îl ții în brațe… Vreau să spun că Mathias mi-a recunoscut vocea, mi-a recunoscut mirosul, iepurașul pe care i l-am dus când era bebeluș! Pe familia respectivă, care a avut grijă de el, a impresionat-o foarte mult acest lucru. Mathias, când m-a văzut, a început să râdă, să gângurească, să vorbească cu noi și a simțit toată dragostea noastră”,  povestește bunica.

”Au fost multe piedici, am știut că vor fi piedici, dar uitați că el este aici, foarte bine. Mulțumim familiei care l-a îngrijit acolo, în Danemarca! L-a îngrijit foarte bine, au simțit, au plâns. Primul lucru pe care l-au făcut când ne-au văzut, au venit la noi, ne-au îmbrățișat și au spus că trebuia să ajungă la noi în brațe, pentru că este copilul nostru”, povestește și bunicul cu lacrimi în ochi. 

Părinții băiețelului vor rămâne în Danemarca până la finalizarea anchetei. (sursa)

Articolul precedentBihor. Rezultate Admitere Liceu 2022. Rezultatele repartizării computerizate au fost publicate pe edu.ro
Articolul următorMomentul în care elicopterul în care se afla și un pilot român se prăbușește în apă, în Grecia (VIDEO)